Masa Tacerii

Coltul adventist

Cine doreste sa fie parlamentar, doreste un lucru bun!


Parafraza din titlu se refera la faptul ca la proaspat finalizatele alegeri parlamentare a existat si un numar de candidati afiliati sau cu radacini AZS. Fara a avea pretentia ca am o lista exhaustiva cunosc  un numar de 4 candidaturi: Vasile Vlasin, candidat PPDD la Senat in colegiul 3 Maramures; Silviu Apostol, candidat PPDD la Camera Deputatilor in colegiul 3 Iasi; Ionel Agrigoroaiei candidat PPDD la Senat in colegiul 1 Iasi si Liviu Bogdan Ciuca din partea USL-PC la Camera Deputatilor in colegiul 8 Galati. Daca ultimul a castigat, in acelasi ritm cu ceilalti colegi din USL din tara, la distanta mare de contracandidati, un n0u (al treilea) mandat in Camera Deputatilor, rata de succes a celor aflati la prima incercare a fost de 33,33%. Ionel Agrigoroaiei (9185 voturi) a prins un mandat la redistribuirea nationala. Din pacate Vasile Vlasin (desi era primul in judet din partea PPDD cu 8248 voturi) n-a avut acelasi succes. Silviu Apostol a iesit al 8-lea in ierarhia PPDD judeteana si doar primii doi din lista respectiva au prins un mandat. In final, vor fi in final 2 parlamentari cu radacini AZS. Ceea ce e in spirit cu ponderea AZS in populatie (cam 0,4%) si, se pare ca, tot atat si in parlament. Evident ca eu nu cunosc toti candidatii asa ca daca cineva are informatie suplimentara este rugat sa o aduca in discutie.

Advertisements

June 19, 2013 Posted by | politica, Romania | 1 Comment

O turma elitista nu scade o data cu tara


Comisia centrala a RPL2011 a publicat recent  rezultatele preliminare ale ultimului recensamant efectuat in Romania. De data aceasta ne-au fost puse la dispozitie si informatii despre structura populatiei din punct de vedere al afilierii religioase autodeclarate.

Este deja binecunoscut faptul ca populatia stabila a Romaniei a scazut de la 21,68 mil. persoane in 2002 la 19,04 mil. persoane in 2011 (o scadere cu putin peste 12%).

Din punct de vedere al apartenentei religioase credinciosii apartinand Bisericii Ortodoxe au inregistrat o pondere de 85,95% (comparativ cu 86,79% in 2002). Tot pe un trend descendent se afla si ponderea credinciosilor catolici: ponderea crendiciosilor apartinand Bisericii Romano-Catolice a scazut la 4,56% (de la 4,73% in 2002) iar cea a credinciosilor apartinand Bisericii Greco-Catolice a scazut usor la 0,84% (comparativ cu 0,88% in 2002). Si ponderea credinciosilor apartinand Bisericii Reformate a scazut la 3,16% (de la 3,23% in 2002).

Pe un trend ascendent se situeaza ponderile credinciosilor neo-protestanti. Insa aceste cresteri sunt manifestate in mod diferit: spectaculos in cazul Bisericii Penticostale (1,93% comparativ cu 1,5% in 2002) sau foarte usoare in cazul Bisericii Baptiste (0,62% fata de 0,58% in 2002) si Bisericii Adventiste (0,45% fata de 0,43% in 2002).

In cifre absolute dintre toate cele sapte deneominatiuni enumerate mai sus doar credinciosii Bisericii Penticostale au inregistrat o crestere (de la 324,4 mii persoane in 2002 la 367,9 mii in 2011).

Credinciosii autodeclarati ca apartinand Bisericii Adventiste au inregistrat o scadere de la 93,7 mii persoane in 2002 la 85,9 mii in 2011 inregistrandu-se, astfel, o scadere cu 7,8 mii persoane.  Statisticile interne ale Bisericii Adventiste mentionau in 2002 un numar de 72,8 mii apartinatori botezati in 2002 cu o scadere pana la un nivel de 67,4 mii in 2011. Interesant e ca raportul intre persoanele autodeclarate ca apartinand Bisericii Adventiste (la RPL) si cel al membrilor botezati a ramas relativ constant (1,29 in 2002 si 1,28 in 2011). O buna parte din scaderea de 7,8 mii persoane mentionata mai sus are drept cauza (insa probabil ca aceasta este situatia tuturor denominatiunilor) migratia externa. Din statisticile incomplete (pentru anii sau trimestrele lipsa am procedat la interpolari) la care am avut eu acces, in cazul Bisericii Adventiste, scaderea membrilor botezati urmare a migratiei internationale a fost de 6,3 mii persoane. Multiplicand aceasta valoare cu 1,1 (nu toti apartinatorii nebotezati emigreaza impreuna cu parintii si nu toti emigrantii sunt parinti) se ajunge la un nivel de 7,3 mii persoane. Se constata, astfel, ca scaderea in cifre absolute nu a fost cauzata doar de migratie ci si de factorii aditionali (mortalitate, excluderi sau alte situatii). Desi nivelul fertilitatii in randul enoriaselor adventiste este destul de ridicat (nu chiar la  nivelul enoriaselor penticostale insa cu mult peste media nationala) se constata ca nu s-a reusit contracararea declinului numarului de apartinatori ai Bisericii Adventiste. Nu imi propun sa insist asupra posibilelor cauze (atata vreme cat exista persoane care au in fisa postului sarcina asta). Prezentul text a fost doar o reactie la cald asupra unor cifre proaspete. Asteptam cu interes si repartitia pe sexe, medii de rezidenta, nivel educational, fertilitate etc care va fi livrata de catre INS anul viitor.

August 28, 2012 Posted by | adventist, biserica, diaspora, Romania | 7 Comments

Nedumerire


Am primit astazi un email din care am aflat ca Florin Laiu, (fost) profesor la Institutul Teologic Adventist de la Cernica, este mai nou directorul Centrului de Studii Rasaritene (Ortodoxe). Incerc inca sa inteleg motivatia unei asemenea decizii, cunoscandu-l atat ca prieten cat si coleg. Inca nu imi este clara motivatia indepartarii de la catedra, desi inteleg ca ar avea de-a face cu aspecte legate de modul cum intelege inspiratia Biblica, interpretarea profetica, si teologia sanctuarului, si ca decizia provine din forurile BRI, via Diviziunea Euro-Africa, Uniunea Romana, si Board-ul Institutului. Inteleg, in aceeasi masura, ca interpretarile pozitiilor lui Florin au fost transmise pe aceeasi filiera, in sens invers, si ca Florin nu a avut o sansa reala la recurs. Lasand la o parte aspectul demiterii sale ca profesor, gasesc ciudata numirea lui Florin ca Director al Centrului de Studii Rasaritene. Florin este un teolog, iar Centrul face parte dintr-o retea de astfel de Centre care tin de domeniul Misiunii bisericii si produce strategii concrete. Dupa parerea mea, Florin nu are inclinatii practice, in domeniul misiunii sau evanghelizarii. Mutarea aceasta suna ca un fel de “mantuire” a sa, o salvare pentru a nu fi dat afara din sistem, dar in acelasi timp o neinspirata numire la conducerea unui centru strategic. In plus, daca Florin trebuie sa stea departe de studenti pentru ca ar avea idei “eretice”, ce fel de strategii ar putea produce domnia sa pe baza aceleiasi teologii?

March 30, 2012 Posted by | adventist, Biblia, biserica, Educatie, misiune, Romania, Teologie | 53 Comments

Memorii – 18


Chiar inainte de intreruperea anului scolar se primise de la Departament aprobarea pentru inca o clasa de studenti. Trei colegi urmau sa ni se alature la inceput de an. Bucuria a fost ca, imediat dupa evenimentele din Decembrie 1989, Uniunea a luat decizia ca 5 studenti (nu doar 3) sa formeze noua clasa, urmand ca nu dupa mult timp sa ni se alature inca 13 colegi.

A avut loc nu doar o infuzie de studenti, sau una de bucurie, ci si o infuzie de viziune. Planuri noi, posibilitati neexplorate inca, asteptari de la sesiunea electiva la nivel de Uniune ce urma sa aiba loc in vara, toate acestea au dat un impuls deosebit studiilor noastre. Aproape fiecare sfarsit de saptamana era petrecut intr-o alta zona a tarii, la o evanghelizare, un botez, o inaugurare. Viata capatase vigoare, si parca ne doream ca revenirea lui Isus sa nu aiba inca loc pentru a putea gusta din bucuria si satisfactia activitatii in libertate. Putin pricepeam atunci cat de scurta va fi aceasta efuziune si ce provocari va aduce libertatea.

Odata cu trecerea in 1990 am reluat cererea pentru pasaport, care mi-a fost eliberat printre primele din noua serie. Cativa prieteni din Germania au sosit imediat cu ajutoare. Si cu o noua invitatie oficiala pentru ambasada. Apoi au sosit ajutoare din Austria, cu camioanele ADRA. Si altele, si altele. Cei ce veneau ramaneau uimiti de vechimea masinilor de dactilografiat pe care le foloseam, si ne propuneau sa le dam lor in schimbul unora electrice sau chiar a computerelor din generatia de inceput. Vizitatorii erau uimiti de ce vedeau la noi, iar reciproca era valabila in ce ne priveste. Eram surprins de uimirea lor ca bisericile noastre sunt pline si ma intrebam de ce ale lor nu sunt. Aveam sa aflu mai tarziu.

Am folosit vacanta de primavara pentru a vizita Germania Federala, in mod deosebit Seminarul Teologic de la Darmstadt. Cu pasaportul in mana am facut coada la Ambasada Germaniei si Austriei, nepregatite pentru afluenta de cereri de viza. Imediat ce am obtinut vizele am plecat cu masina spre granita. Era ciudat sentimentul trait atunci cand te depaseau mai toate masinile pe autostrazile occidentale. La Darmstadt mi-am revazut prietenii si am participat la cursuri. Studentii si profesorii au strans carti pentru umila biblioteca a Seminarului Adventist de la Bucuresti. Micuta Dacie s-a umplut cu carti pana la geamuri. Unii au donat carti noi sau aproape noi, unele din ele chiar de referinta. Imi amintesc de bucuria lui Aurel Ionica atunci cand a vazut enciclopedia Even-Shoshan, pentru care a zis ca ma pupa (nu-mi amintesc daca a si facut-o 🙂 ).

March 26, 2012 Posted by | adventist, biserica, diaspora, Educatie, Europa, istorie, misiune, Romania, societate/cultura, Teologie, tineri | Leave a comment

Memorii – 17


Sabatul care a urmat a fost neobisnuit. Am fost sfatuiti sa nu ne deplasam spre biserici intrucat se tragea, erau inca morti si raniti. Insa bucuria si euforia libertatii nu se putea trai singur acasa. Asa ca am fost la biserica, una cu oameni pe care nu-i vazusem de mult timp sau niciodata, pe langa prieteni si cei ai casei.

La televiziune se facea apel pentru voluntari la depozitele de medicamente, asa ca Duminica, impreuna cu Laurentiu Lazar, am mers la unul din ele situat in vecinatatea bisericii Elefterie. In afara de cateva cartuse infipte intr-un copac din fata casei respective si alte cateva focuri de arma in noapte, nimic deosebit. Postul national de televiziune transmitea non-stop colindele interpretate de corul Madrigal. Erau frumoase, dar in felul acesta isi pierdeau farmecul precum colindele din mall-uri sau magazine in perioada sarbatorilor.

Luni, in ajunul Craciunului am fost invitat sa colindam cu prietenii la Campina. Ceausescu fusese deja capturat Vineri, intre timp fusese judecat si se astepta verdictul. Eram pe strada, in Campina, in momentul in care s-a anuntat ca Ceausescu a fost impuscat. Un urlet, care poate fi asemanat doar unui stadion imens plin de fani dezalntuiti, s-a auzit din apartamentele blocurilor unde ne aflam. Am intuit care fusese stirea. Era un urlet de bucurie, dar un urlet salbatic, de sete de sange. M-au trecut fiorii. Libertatea incepea sa-si arate coltii, fata nestiuta.

Dupa ce a incetat macelul din Piata Palatului am intrat impreuna cu un corespondent de presa din Danemarca in cladirea Palatului. Dezastrul vazut acolo intrecea imaginatia sau ceea ce vazusem la televizor. Gauri imense in pereti, provocate de obuze, opere de arta afectate serios, moloz cat cuprindea. Am vazut peretii in dublu din dreptul ferestrelor ce dadeau spre Piata Palatului si mi-am imaginat ce insemna sa supraveghezi de acolo trecatorii de pe trotuar. Si de cate ori nu trecusem pe sub geamurile acelea . . . Un moment revelator a fost vizita in subsolul cladirii, acolo unde era depozitul de imbracaminte al fostului dictator. Cutii intregi de camasi noi, pe care nu cred ca le-ar fi imbracat vreodata, sosete, cravate, si tot ceea ce era necesar, lucruri trimise probabil de fabricile de resort, de buna calitate, de gust indoielnic . . . Militarii care “pazeau” cladirea se autoserveau si ne invitau si pe noi sa luam din ce se revarsa pe jos din cutii. Am avut un sentiment de greata, nu m-am putut atinge de nimic. Am zarit, insa, printre lucrurile de pe jos niste carti de vizita. Am ridicat cateva dintre ele si le-am bagat in buzunar. Erau cartile de vizita ale fostului dictator. Acestea mi-au ramas ca amintire pana astazi din vizita in cladirea “revolutionata” . . . Corespondentul danez mi-a oferit blitz-ul sau ca recompensa pentru serviciile de traducere, si o insigna inlacrimata ca amintire. Nu-mi mai amintesc numele sau.

Sabatul urmator a sosit si Ulrich Frikart, cel care raspundea de ADRA in cadrul Diviziunii Euro-Africa. Ninsese deja semnificativ. La incheierea serviciului de inchinare din dupa amiaza de sabat l-am condus la hotel desi militarii postati deja la iesirile din metrou ne-au avertizat ca ne deplasam pe propria raspundere. Desi situatia era inca incerta, m-a asigurat ca totul va fi bine. Avea sa fie numit (si apoi ales) presedinte al Diviziunii.

Apoi a urmat un an nou . . .

March 25, 2012 Posted by | ADRA, adventist, biserica, istorie, media, Muzica, Romania, Securitate, tineri | Leave a comment

Memorii – 16


Putin ne dadeam seama in acele momente ca Dumnezeu raspundea (si) rugaciunilor noastre. Am sunat la Bucuresti, sa spun parintilor ca voi intarzia. Nu reuseam sa prind legatura nicicum. Dupa mai bine de o ora am reusit in sfarsit, si am primit sfatul sa ma indrept cat mai repede spre Bucuresti, dar sa fiu foarte atent. Atent la ce? Convorbirea se intrerupsese deja. Am plecat cu masina spre Bucuresti. Soseaua Bucuresti-Ploiesti era neobisnuit de pustie. Pe tot traseul pana la intrarea in Bucuresti am intalnit doar doua masini venind dinspre Bucuresti. Unul din soferi m-a semnalizat insistent cu farurile. Am gonit cu toata viteza pe soseaua complet libera. M-am oprit doar la Arcul de triumf unde Militia si armata blocasera soseaua Kisselef si deviau masinile spre Crangasi sau spre Televiziune si Dorobanti. Am zarit TAB-uri. Abia atunci mi-am dat seama ca se intampla ceva serios in Bucuresti.

Am trecut cu bine de Televiziune si Dorobanti, inca nu incepuse asediul acolo. Soseaua Mihai Bravu si apoi Calea Vacaresti m-au ajutat sa ies la Bd. Cantemir. Acolo drumul spre centru era din nou blocat. Militia si armata formau un cordon. Am spus ca stateam in zona, dar am fost intors de cateva ori. In cele din urma un militian mi-a spus: Du-te, daca vrei sa mori. Am intrat pe Cuza Voda si intr-un minut am fost in casa. Pe strada am vazut oameni fugind, urmariti de altii. Doar cand am coborat din masina am auzit ca in apropiere se tragea, atat cu armament greu cat si cu arme automate. Traiam momente de cosmar, atmosfera de razboi. Se vedeau gloantele trasoare in intunericul noptii. In toate directiile. Ne-am rugat mult in noaptea aceea. Chiar si cu vecinii neadventisti din cladire.

Spre dimineata atmosfera s-a mai linistit. Spre pranz am iesit sa caut paine. In drum spre Piata Norilor am vazut patrule de militieni cu caini, dar care se tineau departe de populatie. Am auzit pe cativa adresandu-le insulte, injurandu-i. Era ceva ireal pentru ca pana atunci nimeni nu avea curajul sa obiecteze macar legat de prezenta lor. In magazin, spre surprinderea noastra, era paine de toate soiurile, cornuri, produse de patiserie. Si nici un pic de coada. In timp ce eram in magazin a intrat cineva si a intrebat: A cazut? Un altul, foarte agitat, a raspuns: A fugit, a fugit Ceausescu. Vestea a cazut ca un traznet. Am vazut cum oamenii au last painea pe tejghea si au iesit afara strigand cat puteau: Libertate! Cineva scosese deja radioul pe un balcon si se auzea Mircea Dinescu anuntand evenimentele tocmai petrecute. Era o stare ireala, parca traiam in vis. Patrulele militiei se retrageau cu caini cu tot prin spatele blocurilor ca sa nu fie probabil asaltati de multimea dezlantuita.

M-am intors acasa cu painea care nu a mai avut cautare. Televiziunea transmitea deja primele imagini cu elicopterul dictatorului plecand de pe cladirea Comitetului Central, cu multimile dezlantuite, si cu harababura din studiourile Televiziunii. Orasul vuia deja de masini, camioane, tramvaie, autobuze care claxonau incontinuu. Unii scosesera steagurile cu stema decupata pe geamurile masinilor si faceau raliu pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Ne-am suit in masina si am pornit pe bulevard spre Universitate. Se mergea incet, se avansa greu. Pretutindeni era o atmosfera incredibila. Oamenii se imbratisau, traversau bulevardul printre masinile care claxonau, era un vacarm de nedescris.

Odata cu caderea serii, atmosfera a redevenit sumbra. Tirurile de arme au inceput din nou sa se auda. Razlet, dar constant. Ne intrebam ce se intampla. Televiziunea transmitea in direct din Piata Palatului, si era clar ca oameni erau raniti si mureau pentru ca se tragea in multime. Securitatea se intorsese. Luase doar o pauza, insa sub acoperirea intunericului isi continuau obiceiurile.

January 20, 2012 Posted by | adventist, istorie, media, misiune, politica, Romania, Securitate, societate/cultura, tineri | Leave a comment

Huliganiada – picatura cu picatura


Da, termenul este corect. Indiferent de nemultumirile si frustrarile cuiva, distrugerea bunurilor, incendierea masinilor, spargerea vitrinelor magazinelor si bancilor, furturile din magazine fac toate parte din huliganism. Toate acestea dovedesc involutia societatii romanesti sub spectrul unei asa-zise libertati de exprimare. Grobianism de masa. Suspendarea ratiunii si eliberarea celor mai josnice manifestari emotionale de ura distructiva. O rusine colectiva, nu doar din cauza (ne)spalatilor la creier, ci si din cauza celor care, framantati de propriile nemultumiri, au ramas paralizati in loc sa-i opreasca pe nemintosi din prostia si nebunia lor. Destui care venisera in zona centrala a Bucurestiului sa protesteze, fara intentia de a recurge la violenta, nici macar nu s-au delimitat de actiunile huliganilor ci au asistat si chiar incurajat dezmatul distructiv. Ca sa nu mai vorbim de neputinta jandarmilor in fata tupeului unor oameni transformati in brute.

Te intrebi cum este posibil ca fiinte umane sa coboare sub nivelul animalic – pana si animalele cunosc limite. Este pur si simplu rezultatul unei spalari pe creier practicate de anumite institutii de media care zi de zi, seara de seara au turnat in creierele acestor oameni ura. Iar picatura chinezeasca si-a produs efectul. Scenariul este deja vu pentru cine a avut curiozitatea sa deschida o carte si sa citeasca despre genocidul din Rwanda in 1994, spre exemplu. Si acolo, ani de zile posturi de radio au alimentat ura majoritatii Hutu fata de minoritatea Tutsi, in paralel cu planuri concrete vizand momentul atacului. A fost nevoie doar de o scanteie, de un motiv pentru ca ura acumulata sa se reverse fara limite. Pe langa distrugerea si incendierea caselor si a proprietatilor, gruparile Hutu au ucis peste un milion de persoane apartinand minoritatii Tutsi dar si Hutu moderati. Scenariul este identic: cu cat tipi mai tare si mai sustinut, cu atat este mai mare sansa ca ratiunea celor din jur sa fie pusa in stand-by. Este ca un drog care isi face efectul in timp.

Huliganismul nu a inceput ieri sau azi, ci a fost proferat in injuriile aduse guvernantilor, presedintelui, sau oricarei alte persoane care nu le era pe plac moderatorilor sau patronilor de trusturi media, sau chiar si invitatilor de ocazie sau permanenti la diversele “emisiuni” de ura. Fabrici de huliganism. Daca violenta de limbaj nu a fost taxata la timp de CNA, entitatile amintite mai devreme si-au permis sa avanseze pana acolo incat zilele acestea sa incurajeze deschis iesirea in strada. Nu a mai fost decat un pas ca ura acumulata in timp sa se manifeste violent fata de tot ce au intalnit in cale, fie oameni, fie obiecte. Am asistat la defilarea celor mai decadente aspecte ale caracterului acestor indivizi. Iar aceasta se numeste manipulare.

Daca manifestarile de la Tg Mures din 1990, sau mineriadele repetate, pot fi puse pe seama distrugerii moralitatii in perioada comunista, tinerii huligani de astazi sunt o generatie noua, multi nefiind inca nascuti in 1989. Iata omul nou, liber si neinfricat. Ce nu a reusit comunismul au reusit televiziunile contemporane: sa distruga valorile morale ale viitoarei generatii.

Nu stiu ce va urma zilele urmatoare, dar deja au fost facute promisiuni ca vor continua. Nu va fi nici o surpriza daca investitiile straine in Romania se vor diminua drastic. Deja presa internationala a relatat evenimentele pe larg. Ambasada americana la Bucuresti si-a avertizat cetatenii sa evite centrul Bucurestiului – nu mai este nimic de vazut. Nici romanii din diaspora nu vor mai fi atrasi sa revina sau sa investeasca intr-o tara in care proprietatea este nesigura la fel ca si viata. Probabil ca romanii din Romania, atat partida huliganilor cat si cei paralizati si incapabili de vreo reactie, se simt bine in astfel de circumstante. Pentru ei am o singura urare: Noapte buna, Romania!

P.S. Sunt curios ce reactie vor avea bisericile, cultele? Pana acum n-am vazut nici o luare de pozitie, ca sa nu mai vorbesc de vreo implicare directa, sociala. Ce relevanta au bisericile in astfel de momente de criza morala si sociala?

January 16, 2012 Posted by | biserica, diaspora, media, politica, Romania, societate/cultura, tineri | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments

Memorii – 15


Am urmarit evenimentele din Decembrie 1989 in Bucuresti la “cald” locuind chiar in centrul orasului. In dimineata zilei cand urma sa aiba loc manifestatia de protest impotriva “huliganilor” de la Timisoara programasem o intalnire cu cativa tineri si o deplasare cu mancare la orfelinatul de la Tatarai. Ii vedeam pe cei ce urmau sa participe la manifestatie carand protretele tovarasilor cu susul in jos sau chiar neglijent, ceea ce nu se mai intamplase vreodata fara interventia Militiei sau a Securitatii. Oamenii vorbeau intre ei foarte aprins si destul de liber, fara teama de a fi ascultati de cine “trebuie”.

Am iesit din Bucuresti fara probleme la ora 8:30 fara sa intuiesc amploarea evenimentelor ce vor urma. In timp ce impachetam cadourile si mancarea pentru copii, urmaream in fundal cuvantarea lui Nicolae Ceausescu. Mai mult o intuiam, ca de ascultat nu o asculta nimeni din grup. Ne-a surprins, insa, intreruperea programului si muzica ce a urmat. Era clar ca ceva neobisnuit s-a intamplat. Am plecat spre Tatarai unde ne asteptau copiii in conditii execrabile. Tinuti ca animalele, pe niste “tambale” metalice ce fusesera candva paturi de spital sau de armata. Cei cu handicap locomotor se tarau pe mozaicul si cimentul de pe jos care nu fusese spalat de mult si pe care puteau fi usor recunoscute urmele de fecale. Mirosul pestilential de urina si fecale era accentuat de putina caldura emanata de o soba mare de teracota. Copiii nu aveau decat o camasa larga pe ei, si aceea zdrentuita.

Vizitasem caminul acela de cateva ori inainte, cu cativa membrii din comunitatea de tigani de la Niculesti, si cu un grup de prieteni din Germania care adusesera ajutoare. Era clar acum ca nimic din ce fusese donat pentru copii nu ajunsese la ei. Si de data aceasta administratorul si infirmierele sau educatoarele ne-au sugerat ca putem sa le dam lor ce am adus si le vor distribui ele copiilor. Am refuzat politicos si am inceput sa dam copiilor, individual, ce adusesem. Era impresionant pana la lacrimi sa vezi reactiile copiilor care, dupa ce primeau punga cu fructe si alte alimente o strangeau la piept si o ascundeau cat puteau de teama de a nu le fi luata. Altii se grabeau sa muste din fructe ca si cand vroiau sa fie siguri ca se vor bucura de ele inainte de a le fi confiscate. Bucuria lor se exprima adesea prin tipete. Era o priveliste de neimaginat si un nivel animalic la care fusesera adusi sau tinuti acesti copii. Nu ne puteam opri lacrimile. Educatoarele nu ii mai puteau tine sub control pe copii, desi aplicau lovituri puternice cu nuielele pe care le aveau in dotare. Cei care se tarau pe jos au varsat pungile pe cimentul murdar si mancau direct de acolo.

Imi e si acum greu sa descriu ce am vazut si trait in acea zi de 21 Decembrie 1989. Privatiunile si lipsa libertatilor in lumea din afara orfelinatului paleau in comparatie cu conditiile inumane in care (inca) traiau acei copii. Orice incercare de a negocia cu conducerea orfelinatului imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor au fost respinse. Erau rebuturi ale societatii, respinsi de parinti, si trebuiau eliminati cat mai curand. Nu puteai sa nu te revolti cand ti se spunea ca Partidul si Guvernul comunist are grija de acesti copii, si ca nu au nevoie de ajutorul nimanui din afara. Nu dadea bine pentru imaginea comunistilor sa te implici, pentru ca ar fi insemnat ca ei nu sunt in stare. Nu am vazut sa existe paza sau Securisti prin zona, dar cu siguranta erau informatori printre angajati. Benevol.

Am plecat de acolo cu sufletul incarcat ca de o povara imposibil de purtat. Ne-am oprit la apartamentul lui Laurentiu Serban in Ploiesti si am  discutat indelung ce s-ar putea face. Ne-am rugat in mod deosebit ca Dumnezeu sa gaseasca o cale sau sa schimbe oamenii si situatia. De fiecare data cand ii vizitam, unii din acesti copii nu mai erau. Trecusera la odihna, dupa un calvar greu de imaginat de catre noi, cei din lumea reala.

January 7, 2012 Posted by | adventist, istorie, misiune, Romania, Securitate, societate/cultura, tineri | 2 Comments

Memorii – 14


Al doilea an de studii s-a incheiat fara nici o festivitate de absolventa. Era trist, dar aceasta era realitatea. Se faceau demersuri pentru o noua promotie, insa Departamentul se “lasa” greu. Oricum, conditiile din str. Plantelor 12 nu permiteau desfasurarea claselor intrucat nu existau trei sali de clasa. Asa ca Uniunea a cumparat imobilul din str. Arges 9 iar noi studentii ne-am petrecut vara racaind peretii, facand curatenie, zugravind, vopsind, cu alte cuvinte pregatind cladirea pentru noul an scolar. Al treilea an de studii, si al treilea imobil in care ne desfasuram cursurile. Cladirea era destul de spatioasa, exista si o cancelarie, sala de mese la subsol, si un pod prin care descopeream tot felul de antichitati.

Toamna anului 1989 a fost lunga si frumoasa. Dar tensionata. Perestroika isi facuse simtite efectele, iar stirile despre ce se intampla in tarile fostului lagar comunist razbateau pe calea undelor sau in discutii particulare. Ma intrebam unde as putea gasi o sursa credibila, in afara Europei Libere pe care o ascultam din cand in cand, de unde sa obtin informatii de prima mana. Am mers impreuna cu Roland, colegul meu de clasa, si ne-am abonat la Biblioteca Americana in a carei curte, vis-a-vis, era o sala cu proiector unde se prezentau zilnic stirile primite de catre ambasada. Acolo am vizionat ce se intampla in fosta Germanie Democrata, trenurile care plecau supra incarcate de oameni ce isi doreau libertatea cu orice pret, barierele rupte de cei care cu disperare nu mai aveau rabdare pana la transportul urmator, care nu se stia daca va mai exista. Polonia, RDG, Ungaria, Cehoslovacia, era ca un serial care te tinea conectat si asteptai cu nerabdare episodul urmator: care este urmatoarea tara?

La inceput ne uitam cu grija in jur sa vedem daca ne urmareste cineva. Ulterior, sub impresia celor vazute saptamanal, nu mai aveam teama de supraveghere. Stiam ca ceva se va intampla, era un sentiment de deja vu si de asteptare a scanteii care sa produca explozia finala si in Romania. Nu banuiam ca Romania va fi epilogul sangeros al valului de schimbari in Europa de est.

Cand evenimentele de la Timisoara au devenit publice, cursurile la Seminar au fost suspendate pe termen nelimitat. Urma oricum vacanta de iarna, asa ca nu era pentru moment nici o problema. Nimeni nu stia cat va dura. Dar eram convinsi ca sosise momentul unei schimbari si in Romania.

January 4, 2012 Posted by | adventist, Educatie, Europa, istorie, Romania, Securitate, societate/cultura, tineri | 1 Comment

La colindat


Intr-un alt an, de sarbatori, am plecat sa colindam. Am umplut doua masini si am pornit. Printre altii, ne-am inteles sa poposim si la Cornel Maftei in Militari. Insa Cornel se pare ca a adormit cu dopurile in urechi si nu a auzit cand am sunat la usa (cel putin asa s-a justificat). Si am sunat, si am tot sunat . . . nici un raspuns. Am crezut ca face o gluma, asa ca am inceput sa cantam in fata usii. Nimic, nici un raspuns. Am coborat din bloc pentru a ne continua periplul planuit. Insa planurile ne-au fost date peste cap cand a aparut duba Militiei. Ne-au legitimat si m-au . . . arestat. Pentru ce? Pentru tulburarea linistii publice! Urma sa aflam ca “cineva” alertase Militia cand ne-a auzit cantand colinde pe scara blocului.

In momentul in care am fost suit in duba, a sarit inauntru si Ligia Balan. Le-a spus militienilor ca ea vrea sa mearga in arest de buna voie. Ceilalti au venit pe jos la sectia de Militie care nu era departe de locul incidentului. Am dat declaratii, in care am spus ca ma aflam la colindat. Se facuse ora 3 dimineata. Mi-au cerut numarul de telefon si au sunat sa vorbeasca cu parintii. Doar mama era acasa. Militianul a intrebat-o foarte indignat daca stie ce face fiul ei la ora respectiva. Mama a raspuns ca stie ca sunt plecat . . . la colindat. Militianul a ramas fara replica. In cele din urma, dezamagit, a raspuns ca nu se astepta ca parinti responsabili sa-si lase odrasla sa colinde 🙂

Desi s-a soldat cu un joc de cuvinte, era adevarat ca plecasem sa colindam. Ceea ce era o iresponsabilitate civica si o incalcare a ordinii si linistii publice in comunism. Dimineata ne-au dat drumul, si ne-au returnat actele masinilor. Ma intreb si acum unde o mai exista procesul verbal de arestare si declaratiile date in noaptea aceea. Militienii atei au aflat mai multe despre aparitia crestinismului si despre Isus in noaptea aceea decat aflasera in viata lor pana atunci. Misiune indeplinita.

December 24, 2011 Posted by | adventist, Ateism, Biblia, biserica, imnuri, inchinare, istorie, misiune, Muzica, Romania, societate/cultura, tineri | Leave a comment