Masa Tacerii

Coltul adventist

Cine doreste sa fie parlamentar, doreste un lucru bun!


Parafraza din titlu se refera la faptul ca la proaspat finalizatele alegeri parlamentare a existat si un numar de candidati afiliati sau cu radacini AZS. Fara a avea pretentia ca am o lista exhaustiva cunosc  un numar de 4 candidaturi: Vasile Vlasin, candidat PPDD la Senat in colegiul 3 Maramures; Silviu Apostol, candidat PPDD la Camera Deputatilor in colegiul 3 Iasi; Ionel Agrigoroaiei candidat PPDD la Senat in colegiul 1 Iasi si Liviu Bogdan Ciuca din partea USL-PC la Camera Deputatilor in colegiul 8 Galati. Daca ultimul a castigat, in acelasi ritm cu ceilalti colegi din USL din tara, la distanta mare de contracandidati, un n0u (al treilea) mandat in Camera Deputatilor, rata de succes a celor aflati la prima incercare a fost de 33,33%. Ionel Agrigoroaiei (9185 voturi) a prins un mandat la redistribuirea nationala. Din pacate Vasile Vlasin (desi era primul in judet din partea PPDD cu 8248 voturi) n-a avut acelasi succes. Silviu Apostol a iesit al 8-lea in ierarhia PPDD judeteana si doar primii doi din lista respectiva au prins un mandat. In final, vor fi in final 2 parlamentari cu radacini AZS. Ceea ce e in spirit cu ponderea AZS in populatie (cam 0,4%) si, se pare ca, tot atat si in parlament. Evident ca eu nu cunosc toti candidatii asa ca daca cineva are informatie suplimentara este rugat sa o aduca in discutie.

June 19, 2013 Posted by | politica, Romania | 1 Comment

Memorii – 16


Putin ne dadeam seama in acele momente ca Dumnezeu raspundea (si) rugaciunilor noastre. Am sunat la Bucuresti, sa spun parintilor ca voi intarzia. Nu reuseam sa prind legatura nicicum. Dupa mai bine de o ora am reusit in sfarsit, si am primit sfatul sa ma indrept cat mai repede spre Bucuresti, dar sa fiu foarte atent. Atent la ce? Convorbirea se intrerupsese deja. Am plecat cu masina spre Bucuresti. Soseaua Bucuresti-Ploiesti era neobisnuit de pustie. Pe tot traseul pana la intrarea in Bucuresti am intalnit doar doua masini venind dinspre Bucuresti. Unul din soferi m-a semnalizat insistent cu farurile. Am gonit cu toata viteza pe soseaua complet libera. M-am oprit doar la Arcul de triumf unde Militia si armata blocasera soseaua Kisselef si deviau masinile spre Crangasi sau spre Televiziune si Dorobanti. Am zarit TAB-uri. Abia atunci mi-am dat seama ca se intampla ceva serios in Bucuresti.

Am trecut cu bine de Televiziune si Dorobanti, inca nu incepuse asediul acolo. Soseaua Mihai Bravu si apoi Calea Vacaresti m-au ajutat sa ies la Bd. Cantemir. Acolo drumul spre centru era din nou blocat. Militia si armata formau un cordon. Am spus ca stateam in zona, dar am fost intors de cateva ori. In cele din urma un militian mi-a spus: Du-te, daca vrei sa mori. Am intrat pe Cuza Voda si intr-un minut am fost in casa. Pe strada am vazut oameni fugind, urmariti de altii. Doar cand am coborat din masina am auzit ca in apropiere se tragea, atat cu armament greu cat si cu arme automate. Traiam momente de cosmar, atmosfera de razboi. Se vedeau gloantele trasoare in intunericul noptii. In toate directiile. Ne-am rugat mult in noaptea aceea. Chiar si cu vecinii neadventisti din cladire.

Spre dimineata atmosfera s-a mai linistit. Spre pranz am iesit sa caut paine. In drum spre Piata Norilor am vazut patrule de militieni cu caini, dar care se tineau departe de populatie. Am auzit pe cativa adresandu-le insulte, injurandu-i. Era ceva ireal pentru ca pana atunci nimeni nu avea curajul sa obiecteze macar legat de prezenta lor. In magazin, spre surprinderea noastra, era paine de toate soiurile, cornuri, produse de patiserie. Si nici un pic de coada. In timp ce eram in magazin a intrat cineva si a intrebat: A cazut? Un altul, foarte agitat, a raspuns: A fugit, a fugit Ceausescu. Vestea a cazut ca un traznet. Am vazut cum oamenii au last painea pe tejghea si au iesit afara strigand cat puteau: Libertate! Cineva scosese deja radioul pe un balcon si se auzea Mircea Dinescu anuntand evenimentele tocmai petrecute. Era o stare ireala, parca traiam in vis. Patrulele militiei se retrageau cu caini cu tot prin spatele blocurilor ca sa nu fie probabil asaltati de multimea dezlantuita.

M-am intors acasa cu painea care nu a mai avut cautare. Televiziunea transmitea deja primele imagini cu elicopterul dictatorului plecand de pe cladirea Comitetului Central, cu multimile dezlantuite, si cu harababura din studiourile Televiziunii. Orasul vuia deja de masini, camioane, tramvaie, autobuze care claxonau incontinuu. Unii scosesera steagurile cu stema decupata pe geamurile masinilor si faceau raliu pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Ne-am suit in masina si am pornit pe bulevard spre Universitate. Se mergea incet, se avansa greu. Pretutindeni era o atmosfera incredibila. Oamenii se imbratisau, traversau bulevardul printre masinile care claxonau, era un vacarm de nedescris.

Odata cu caderea serii, atmosfera a redevenit sumbra. Tirurile de arme au inceput din nou sa se auda. Razlet, dar constant. Ne intrebam ce se intampla. Televiziunea transmitea in direct din Piata Palatului, si era clar ca oameni erau raniti si mureau pentru ca se tragea in multime. Securitatea se intorsese. Luase doar o pauza, insa sub acoperirea intunericului isi continuau obiceiurile.

January 20, 2012 Posted by | adventist, istorie, media, misiune, politica, Romania, Securitate, societate/cultura, tineri | Leave a comment

Huliganiada – picatura cu picatura


Da, termenul este corect. Indiferent de nemultumirile si frustrarile cuiva, distrugerea bunurilor, incendierea masinilor, spargerea vitrinelor magazinelor si bancilor, furturile din magazine fac toate parte din huliganism. Toate acestea dovedesc involutia societatii romanesti sub spectrul unei asa-zise libertati de exprimare. Grobianism de masa. Suspendarea ratiunii si eliberarea celor mai josnice manifestari emotionale de ura distructiva. O rusine colectiva, nu doar din cauza (ne)spalatilor la creier, ci si din cauza celor care, framantati de propriile nemultumiri, au ramas paralizati in loc sa-i opreasca pe nemintosi din prostia si nebunia lor. Destui care venisera in zona centrala a Bucurestiului sa protesteze, fara intentia de a recurge la violenta, nici macar nu s-au delimitat de actiunile huliganilor ci au asistat si chiar incurajat dezmatul distructiv. Ca sa nu mai vorbim de neputinta jandarmilor in fata tupeului unor oameni transformati in brute.

Te intrebi cum este posibil ca fiinte umane sa coboare sub nivelul animalic – pana si animalele cunosc limite. Este pur si simplu rezultatul unei spalari pe creier practicate de anumite institutii de media care zi de zi, seara de seara au turnat in creierele acestor oameni ura. Iar picatura chinezeasca si-a produs efectul. Scenariul este deja vu pentru cine a avut curiozitatea sa deschida o carte si sa citeasca despre genocidul din Rwanda in 1994, spre exemplu. Si acolo, ani de zile posturi de radio au alimentat ura majoritatii Hutu fata de minoritatea Tutsi, in paralel cu planuri concrete vizand momentul atacului. A fost nevoie doar de o scanteie, de un motiv pentru ca ura acumulata sa se reverse fara limite. Pe langa distrugerea si incendierea caselor si a proprietatilor, gruparile Hutu au ucis peste un milion de persoane apartinand minoritatii Tutsi dar si Hutu moderati. Scenariul este identic: cu cat tipi mai tare si mai sustinut, cu atat este mai mare sansa ca ratiunea celor din jur sa fie pusa in stand-by. Este ca un drog care isi face efectul in timp.

Huliganismul nu a inceput ieri sau azi, ci a fost proferat in injuriile aduse guvernantilor, presedintelui, sau oricarei alte persoane care nu le era pe plac moderatorilor sau patronilor de trusturi media, sau chiar si invitatilor de ocazie sau permanenti la diversele “emisiuni” de ura. Fabrici de huliganism. Daca violenta de limbaj nu a fost taxata la timp de CNA, entitatile amintite mai devreme si-au permis sa avanseze pana acolo incat zilele acestea sa incurajeze deschis iesirea in strada. Nu a mai fost decat un pas ca ura acumulata in timp sa se manifeste violent fata de tot ce au intalnit in cale, fie oameni, fie obiecte. Am asistat la defilarea celor mai decadente aspecte ale caracterului acestor indivizi. Iar aceasta se numeste manipulare.

Daca manifestarile de la Tg Mures din 1990, sau mineriadele repetate, pot fi puse pe seama distrugerii moralitatii in perioada comunista, tinerii huligani de astazi sunt o generatie noua, multi nefiind inca nascuti in 1989. Iata omul nou, liber si neinfricat. Ce nu a reusit comunismul au reusit televiziunile contemporane: sa distruga valorile morale ale viitoarei generatii.

Nu stiu ce va urma zilele urmatoare, dar deja au fost facute promisiuni ca vor continua. Nu va fi nici o surpriza daca investitiile straine in Romania se vor diminua drastic. Deja presa internationala a relatat evenimentele pe larg. Ambasada americana la Bucuresti si-a avertizat cetatenii sa evite centrul Bucurestiului – nu mai este nimic de vazut. Nici romanii din diaspora nu vor mai fi atrasi sa revina sau sa investeasca intr-o tara in care proprietatea este nesigura la fel ca si viata. Probabil ca romanii din Romania, atat partida huliganilor cat si cei paralizati si incapabili de vreo reactie, se simt bine in astfel de circumstante. Pentru ei am o singura urare: Noapte buna, Romania!

P.S. Sunt curios ce reactie vor avea bisericile, cultele? Pana acum n-am vazut nici o luare de pozitie, ca sa nu mai vorbesc de vreo implicare directa, sociala. Ce relevanta au bisericile in astfel de momente de criza morala si sociala?

January 16, 2012 Posted by | biserica, diaspora, media, politica, Romania, societate/cultura, tineri | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments

Memorii – 8


Un telefon la secretariatul Seminarului (interesant, nu acasa) m-a anuntat in Martie 1988 ca trebuie sa ma prezint, cu buletinul si cartea de imobil unde eram trecut, la Militia Capitalei  pentru “verificari”. Trebuia sa intreb de maiorul Spiroiu. La auzul acestui nume m-au trecut fiori. Era acelasi nume al persoanei care semnase procesul verbal de perchezitie cu doar cativa ani inainte in casa noastra (desi este trecut ca Spirea). Doar ca pe atunci era capitan, intre timp fusese avansat. Imaginea lui, un om mic de statura, in buna masura chel, cu o privire patrunzatoare si fixa, fara zambet (cand zambea era mai mult o grimasa fortata), imi ramasese intiparita in minte. Mama mea fusese urmarita pentru crearea si distribuirea de materiale ale Scolii de Sabat pentru copii, si fusese somata sa se prezinte in acelasi loc, cu aceleasi documente, inainte ca echipa de perchezitie sa debarce in apartamentul nostru. Totul suna extrem de familiar de acum. Stiam cu cine am de a face.

L-am intrebat pe tatal meu care sunt optiunile si consecintele. Mi-a spus in cateva cuvinte, dar suficiente, ca oricum nu voi scapa de confruntarea cu “ei” daca ma voi eschiva, si ca e bine sa raspund invitatiei, dar sa ma gandesc bine ce voi spune. M-am rugat in zilele premergatoare cum rar m-am rugat in viata (la fel ca in armata), dar nu gaseam linistea sufleteasca. Era ca o tensiune ce se acumula si pe masura ce crestea devenea din ce in ce mai greu de suportat, era distructiva. Ma simteam neputincios. As fi vrut sa fug, sa nu am de-a face cu “ei”, dar . . . in cele din urma am simtit incurajarea sa merg la intalnirea impusa.

M-am prezentat la poarta Militiei Capitalei si am intrebat de maiorul Spiroiu, nestiind daca este numele real al persoanei sau un nume de cod. De fapt nici nu mai avea importanta. Dupa o asteptare de cateva minute a aparut personajul pe care mi-l reaminteam cu precizie. Nu se schimbase deloc in anii care trecusera. Foarte jovial, m-a invitat sa-l insotesc. Auzisem de beciurile si celulele din subsolul acelei cladiri de trista faima, si incercam sa ghicesc incotro ne indreptam. Am urcat cu liftul, si am simtit o oarecare usurare ca directia era in sus si nu spre caverne. Puteam vedea ca ferestrele coridorului pe care ne deplasam dadeau intr-o curte interioara. Mergeam inspre zidul ce despartea cladirea Militiei Capitalei de magazinul universal Victoria.

Maiorul Spiroiu m-a invitat sa intru intr-o camera fara ferestre, cu peretii varuiti in alb imaculat, in care se afla doar un birou, cu cate un scaun de o parte si de alta, iar pe birou un teanc mic de coli albe. Camera era luminata normal. Nici o inscriptie nu se afla pe pereti, nici un tablou, nici un fiset sau vreun dulap. O incapere austera care iti producea fiori. M-a invitat sa iau loc si sa astept “putin”. Asteptarea s-a prelungit de la cateva minute, la cateva ore. Presiunea psihologica crestea o data cu trecerea timpului si devenea de nesuportat. Ma intrebam ce urmareste, de ce m-a chemat, ce intrebari urma sa imi puna. Mintea functiona la cote de avarie. Ma rugam ca Dumnezeu sa imi dea linistea si pacea necesara pentru a ma concentra si oferi raspunsurile cele mai potrivite, intelepte, neimplicante. Nu aveam nici un dubiu ca mi se va cere colaborarea. Era un aspect pe care toti il stiam dar despre care nu se vorbea. Nici macar in familie. Nici intre colegi. Nici macar intre prieteni. Increderea in acest domeniu te costa.

November 20, 2011 Posted by | adventist, dosare, Educatie, istorie, politica, Romania, Securitate, Teologie, tineri | 1 Comment

E pericoloso sporgersi


ist(e)orie recenta m-a facut sa am iar mancarimi la buricele degetelor. E drept ca toata tarasenia n-are chiar nimic de-a face cu arealul nostru mioritic.
Pe scurt povestea este urmatoarea:
Trei angajati de la La Sierra University (LSU) impreuna cu un membru in consiliul de administratie al LSU (unul dintre ei era chiar profesor de biologie – si inca nu s-au stins reverberatiile “scandalului” predarii evolutionismului la orele de biologie de la LSU) au avut o discutie amicala acasa la unul dintre ei in timp ce urmareau un meci de baschet. Trec peste faptul ca pana si partea asta cu meciul ar oferi circumstante agravante pe meleagurile dambovitene. Din nefericire pentru evolutia urmatoare a lucrurilor, unul dintre ei avea pornit “accidental” reportofonul incorporat in telefonul mobil astfel ca totul a fost inregistrat. De mentionat ca reportofonul a fost pornit (cu voie – a se citi legal – sau nu) cu ocazia intalnirii dintre presedintele Diviziunii America de Nord (NAD), responsabilul cu educatia al aceleiasi diviziuni si corpul didactic de la LSU de catre un membru in consiliul de administratie. Dupa finalizarea discutiei cu oficialii NAD se pare ca reportofonul a fost lasat deschis “din greseala” (si din pacate cu bateria inca avand suficient curent).
Discutia aceasta “amicala” a inclus printre altele: “limbaj indecent/ licentios, referiri la consum de alcool si comentarii jignitoare relativ la membrii consiliului de administratie, al administratorilor [al LSU presupun] si al liderilor bisericii” (traducerea si comentariul dintre parantezele patrate imi apartine).
Dupa aproape o luna si jumatate (pe 1 iunie) aceasta inregistrare accidentala a fost diseminata pana in birourile unei diviziuni (NAD). S-a cerut transcrierea conversatiei apoi foarte rapid a urmat o deplasare la LSU si o convocare a celor trei salariati LSU si, in discutii individuale, fiecare dintre ei si-a scris demisia dupa ce au fost amenintati ca in caz contrar inregistrarea va fi facuta publica.
Problema in acest caz este legata de folosirea detaliilor din viata privata si unde anume se pozitioneaza frontiera dintre privat/ public acum in epoca Facebook, You Tube & Co. Daca din inregistrarile video ceresti s-ar posta clipuri pe You Tube oare cati ar mai ramane sa arunce cu piatra?
Sa presupunem ca un angajat al unei institutii adventiste printr-o nefericita intamplare publica (de ex. un caine rau sau ceva similar) ramane fara textilele acoperitoare ale zonei inghinale si dezvaluie privelistii unor enoriasi uluiti prezenta unor obiecte de tip piercing genital. Ce ar trebui sa se intample in continuare?

June 17, 2011 Posted by | adventist, politica, societate/cultura | 4 Comments

Islamofobie?


Pornind de la provocarea lui Olimpiu, si aprecierea lui fata de prezentarea lui Edi legata de Islam, i-am promis ca voi scrie mai detaliat de ce consider ca Edi distorsioneaza realitatea mult prea mult ca sa fie si credibil. Voi folosi acelasi stil al citarii, urmat de comentariile si intrebarile mele.

“Biblia e departe de a fi o carte omogena, ca doctrina, ca filosofie, ca teologie.” [Sigur, Biblia poate parea astfel unui cititor neavizat, insa din cate stiu eu Edi nu este unul din acestia. Declaratia este un mit “folk” ce tine mai degraba de “Biblia hazlie” pe care Edi a citit-o in adolescenta. El nu ne ofera si argumente: unde este doctrina, filosofia sau teologia biblica neomogena (nu confesionala)? Nu cumva doar in mintea lui Edi? In plus, Edi cauta afirmatii explicite, care sa fie verificabile, ca in stiinta. Punct de pornire si premisa lui fundamentala: Biblia trebuie privita din punct de vedere stiintific.]

“Biblia este cea mai mare carte pentru ca a stimulat pe oameni sa caute raspunsurile” [Din nou, Biblia are valoare doar pentru ca serveste scopurilor ratiunii, care este superioara. Biblia nu ofera raspunsuri, ratiunea le gaseste. Nu cumva tot in Biblie? Sau ne invita Edi sa le cautam in noi insine?].

“Biblia nu contine o teologie definitiva, inchisa, acestea [sic!] au fost facute de biserici.” [Este o diferenta intre o teologie “inchisa” si o teologie definitiva, pe care Edi incearca sa o suprapuna. Biblia are o teologie definitiva, insa ratiunea nu a ajuns inca sa-i cunoasca toate tainele. O mica diferenta, nu-i asa?]

“Biblia poate da nastere la mai multe teologii legitime.” [Chiar asa? Una trinitariana, alta unitariana, ambele legitime? Sau este cumva scuza pentru ilegitimitatea unor afirmatii EC-iste? O astfel de declaratie arunca in derizoriu orice pretentie de autoritate a Bibliei, ceea ce Edi pare ca urmareste constant. In felul acesta devine in practica adeptul lui “proof-text” pe care il neaga in teorie.]

“Biblia a trebuit sa fie completata – unul din mijloace a fost profetul post-biblic, cel care rezolva probleme pe care nu le-a rezolvat Biblia (armonia celor 4 evanghelii, copilaria lui Isus, fecioara Maria – armonia evangheliilor este artificiala pentru ca nu exista).” [Edi citeste iarasi din “Biblia hazlie”. Nu am nici un dubiu ca, desi in emisiune incearca (vizibil) sa nu faca direct referire la Ellen White, se foloseste de Mormonism si Joseph Smith pentru a demonstra lipsa de autoritate si credibilitate a “profetului” care completeaza Biblia. In ce priveste “problemele” Bibliei, Edi demonstreaza prezumtia lui fundamentala – Biblia nu este rodul unui singur autor, autoritatea dispare prin existenta multor “autori”. De acum putem sa facem ce vrem cu Biblia, fara teama ca am putea intra in conflict cu Autorul].

Ce are Coranul si nu are Biblia?

Coranul este cartea cu cel mai puternic metatext din lume – pretinde inspiratie verbala [Este acesta metatextul? Interesant ca Bibliei Edi nu ii recunoaste dreptul de a “pretinde” ca este inspirata. Si nici nu ne explica contradictiile din Coran.]

“Ideea inspiratiei verbale nu lasa loc verificarii stiintifice.” [Sigur, este vorba de autoritate, orice declaratie directa divina pune stiinta umana in inferioritate. Cartea lui Iov ar trebui sa ne dea mai mult de gandit.]

“Coranul nu are relatie cu generatia actuala, ci contine principii general valabile.” [Perla zilei (sau a emisiunii, cum doriti), ca si cum principiile “general” valabile nu mai sunt valabile si pentru generatia actuala. Biblia nu are principii general valabile, sau exact acesta este punctul care il doare pe Edi?]

“Limba araba s-a nascut odata cu Coranul. Exegeza nu se aplica Coranului pentru ca Coranul este limba si limba este Coranul.” [Nu stiu cat am sa mai rezist de ras. Aceasta afirmatie nu tine cont de nici o informatie istorica, e un bluff de proportii. Orice student de colegiu care invata despre Islam stie ca Mahomed (si contemporanii lui) nu a inventat o limba, el vorbea o limba existenta deja. Asemanarile intre limbile din nordul africii si zona mediteraneeana ar trebui sa ii dea de gandit. Iar chestia cu exegeza e la fel de hazardata. De ce exista universitati care exegeteaza textul Coranului? Ne crede Edi chiar atat de naivi?]

“Coranul a avut in vedere sa rezolve dilemele Bibliei si crestinismului de la inceput.” [Interesant este faptul ca majoritatea textului din Coran este o reflectie a Scripturii evreiesti, si nu a crestinismului. O alta afirmatie a lui Edi care nu sta].

“Pretentia Coranului este ca toate textele au fost inspirate din aceeasi sursa (un singur autor, la fel ca si cartea Mormonilor – Joseph Smith), fara posibilitatea ca o scriere sa o fi influentat pe cealalta (la fel si multi crestini cred despre Biblie). Dispare posibilitatea exegezei stiintifice, studiul limbii. Nu se pune problema interpretarii Coranului iar interpretarile sunt simple explicatii sau aplicatii la viata practica. Coranul nu a avut acea traditie a dezbaterii teologice din crestinism. [Dar scolile de intrepretare Coranica? Ma tem ca Edi preia mituri populare despre Coran fara sa il fi citit decat in traducere si fara sa fi vazut vreodata un studiu de interpretare coranica. In schimb, tema lui preferata nu lipseste: doar exegeza “stiintifica” este cea care valideaza autoritatea unei scrieri. Vreau sa vad macar un text caruia exegeza “stiintifica” i-a acordat dreptul autoritativ. Asa numita exegeza “stiintifica” doar destructureaza si demoleaza, nu construieste. Insa aluzia subtila este ca Biblia nu are autor unic, desi scriitorii ei lasa sa se inteleaga acest aspect.]

“Coranul e o doctrina foarte simpla spre deosebire de Biblie care nu ne da o doctrina. Doctrina biblica tine de sinteza, exegeza si interpretare. Teologia este un mod de a vorbi despre Biblie dar nu este prezentarea mesajului Biblic ca atare.” [Si mai interesant: mono-theismul, una din doctrinele crestine ar trebui, in conceptia lui Edi, sa nu fie o afirmatie directa biblica ci doar o exegeza si o interpretare. Alo, Edi? Ce Biblie citesti?]

“Fundamentalismul contemporan – o intoarcere la Islam, sau o reactie la Islam.” [O fi existat fundamentalism inainte de Islam? Intrebare retorica.]

“Biblia nu este o carte care se poate prezenta asa cum este fara sa fie interpretata, carti diferite, contexte diferite, scopuri diferite, adresate oamenilor diferiti, raspunzand la intrebari diferite, cu problematici diferite.” [Aceasta este imaginea Bibliei doar prin prisma exegezei “stiintifice”, nu si realitatea textuala. Personajele si autorii biblici au in realitate intrebari comune, desi diverse, in ciuda unor contexte diferite. Chiar asa de greu de identificat, Edi?]

“Ceea ce se prezinta de la amvoane – o iluzie intretinuta cum ca se predica Biblia.” [Sigur, aici intram intr-o dilema: Edi, la amvon, fie predica Biblia (ceea ce el zice ca este o iluzie), fie nu predica Biblia. Nu exista o alta posibilitate :-))))]

“Coranul – o doctrina simpla, rezolva toate dilemele crestinismului. Raspunde la intrebari cu privire la viata lui Isus la care evangheliile nu raspund. Recunoaste revelatia VT si NT dar raspunde la intrebari la care VT si NT nu raspund, rezolva dilemele. Ofera credinciosului un ghid foarte simplu de viata. Prin simplitatea lui castiga. Credinciosul nu trebuie sa-si bata capul cu framantarile teologice din occident. Textul este clar, simplu, concis, nenegociabil.” [Mind boggling, care sunt intrebarile despre Isus la care raspunde Coranul si nu raspunde Biblia? Sau e o afimatie de dragul de a soca? Un cunoscator adevarat al Islamului ar sti ca regula de viata a unui musulman nu este Coranul ci legea Sharia si Hadith.]

“Nestorienii, arienii, filosofii, au imbratisat islamul ca pe un eliberator.” [Din nou, o distorsionare istorica de proportii: Nestorienii niciodata nu au imbratisat Islamul, arienii nici atat. Au preferat toleranta araba in fata persecutiei europenismului pseudo-crestin si ulterior medieval.]

“Islamul s-a dezvoltat datorita acestora care s-au refugiat in Persia si au oferit o inflorire intelectuala islamului. Dar acest interes intelectual nu a izvorat din teologia islamica ci in opozitie cu ea. E vorba de o renastere islamica. Deschiderea a fost de foarte scurta durata.” [Afirmatia aceasta o face mult mai clar Rodney Stark, in “God’s Batallions”, insa se bazeaza pe o supozitie, nu pe realitate. Este o deductie, posibila, dar nesustinuta istoric. In plus, logica atat de draga lui Edi i-a jucat o festa: cum poate un musulman sa invite Nestorienii sau arienii sau filosofii si sa le ofere posibilitatea dezvoltarii fara ca liderul musulman sa fie interesat intelectual? Realitatea istorica, confirmata atat de istoricii crestini cat si de musulmani, este ca in timp ce Europa se indrepta vertiginos spre evul intunecat, stiintele infloreau in mediul islamic. De ce oare? Probabil, dupa Edi, din lipsa interesului intelectual :-))))]

“Islamul are in natura lui un proces de control al gandirii.” [Intr-adevar. La fel cum au si crestinismul, si ateismul, si agnosticismul, si orice alt “ism” sau filosofie. Nu exista gandire necontrolata.]

“Islamul nu are nevoie de o biserica centralizata, ci doar de text. Nu are cler profesional, nici teologi.” [Really? Contactele mele profesionale cu cercetatorii si teologii musulmani trebuie ca sunt o simpla iluzie. Ii recomand lui Edi sa viziteze macar o moschee, sau sa viziteze Universitatea islamica de la sud de Chicago, la Gary, IN. Asta in caz ca cea din Los Angeles e prea departe :-))))]

“Progresul a venit in civilizatia crestina pentru ca Biblia a fost un text deschis, care a lasat loc la interpretari, logica si ratiune, care nu a oferit raspunsuri definitive. Biblia nu a cerut supunere fata de un text ci fata de Isus.” [Coranul nu cere supunere fata de Allah? Asistam din nou la o expunere de mituri despre Coran si Islam. Sigur ca Biblia nu a exclus logica si ratiunea, insa nu le-a putut acorda intaietate pentru ca sunt limitate. Ele functioneaza intr-un sistem definit de Dumnezeu si limitat de pacat.]

“Isus a avut prea mult dintr-un rebel ca sa inspire la supunere neconditionata.” [Ce ne facem cu declaratiile radicale ale lui Isus, care nu lasa loc la “conditii”? Si in ce a constat “rebeliunea” lui Isus, si mai ales fata de ce anume? De meditat!]

“Islamul nu a avut aceasta dinamica a ideilor si vietii sociale, a valorilor. A ramas monolit, nu s-a schimbat.” [Intr-adevar, asistam de la iluminism incoace la valorile democratiei (omul este valoarea, individul) care au facut din Occident o societate decandenta si descompusa. Islamul nu si-a schimbat valorile fundamentale: familia, comunitatea, ospitalitatea, onoarea, etc. Insa, sa afirmi ca Islamul a ramas monolit si ca nu s-a schimbat reflecta o ignoranta cumplita a realitatii istorice.]

“Crestinismul este impartit, Islamul nu este.” [Nu credeam sa aud o astfel de ineptie. Doar cine nu a auzit de suniti si siiti, de sufiti, de septari si de dodecari, sau de Wahabiti, ca sa nu mai amintim de alte si alte grupari islamice, poate sa sustina o astfel de elucubratie. Asa cum bisericile (sectele) crestine se fundamenteaza toate pe Biblie, la fel gruparile (sectele) islamice se bazeaza toate pe Coran. Valorile culturale comunale islamice i-au tinut mult mai aproape pe musulmani decat pe crestinii care au inceput odata cu iluminismul sa scoata in evidenta individul si sa se imparta sau sa se faramiteze.]

“Coranul are o putere de a controla mintile si masele pe care crestinismul nu o are. Coranul a creat o putere superioara dpdv al celui care vrea sa controleze, a avut imaginea crestinismului si iudaismului si ‘gaurile’ de securitate.” [Asta sustin si musulmanii, ca Coranul este superior Bibliei pentru ca este cea mai recenta revelatie care completeaza ce lipseste Bibliei. Este Edi, cumva, un musulman si noi nu stim? :-))) Foarte interesant cum Biblia este, de fapt, prezentata ca fiind fara putere. Aici este cheia in care trebuie citite declaratiile EC-iste.]

“Islamul nu se poate reforma si nu va fi reformat niciodata. Singura reforma posibila este secularismul.” [Asta spunea si petrofson despre crestinism. Aceeasi scoala de gandire, chicagoland. Secularismul a reformat crestinismul pana l-a . . . facut impotent.]

“Exemplu: Turcia, sau nationalismul arab sub influenta nazista si comunista. Orice reforma a venit prin imprumutarea ideilor iluministe in Islam. Nu a avut flexibilitatea crestinismului, nu si-a dorit-o. A dorit sa creeze religia perfecta: controlul mintii.” [Teoria conform careia “religia=opiul maselor” nu este copyright Edi, ci parca o citeam prin manualele de marxism. Ce legatura poate fi intre Marx si Edi? Sau el se inspira mai mult din filosofia marxista decat din cea biblica?]

“Singurul mod in care un politician poate controla mintile si masele este religia. Lumea se intoarce la religie nu pentru ca vor ei ci pentru ca politicienii vor sa ne intoarcem la religie. Religia devine un instrument de manipulare politica. Orice politician este constient ca nu exista religie mai buna pentru control decat Islamul si ca o alianta cu Islamul este mai buna decat un razboi ideologic impotriva lui. Multi dintre ei ar vrea ca toti sa fim islamici ca sa fim mai usor de condus.” [Interesanta teorie, dar cum o demonstreaza? Au apelat cumva guvernele occidentale la Islam pentru a-si supune subiectii? Sau tocmai contrariul este realitatea prezenta?]

“Criminalizarea islamului. Rezolutia anti-defaimare, sustinuta de regimurile (foste) totalitare carora le place restrangerea libertatii de exprimare in numele religiei. In spatele acestei rezolutii se afla un interes. Intr-o democratie singurul mod de a prelua puterea este prin religie. [Sa inteleg ca Edi este adeptul teoriilor conspirationiste? Sau este cumva propria lui metoda si strategie?]

“Islamul ii tine pe oameni intr-o stare de fericire, fara dileme sau intrebari. Le ia libertatea de actiune si gandire pentru a le da o anumita pace (Islam=religia pacii). Exista o pace care vine din supunere. Cand iti lasi controlul vietii in mana altuia nu mai ai probleme, angoase, ai pace. Iti faci ritualurile, rugaciunile, te uiti la Mecca, deschizi Biblia. Gasesti pacea prin supunerea totala fata de un sistem.” [Si eu care observ ca Islamul ii tine pe oameni intr-o permanenta stare de teama, cum de nu am observat fericirea pe fetele lor? Si cum de atunci cand stau de vorba cu ei au totusi intrebari? Cum de exista atatea miscari de revolta in lumea musulmana, nu le-a luat Islamul libertatea de gandire si actiune? Au uitat sa mai fie pasnici? Ceva nu se leaga in ce afirma Edi, ori realitatea este o iluzie, ori Edi este o (dez)amagire.]

“Interesant este ca fundamentalismul vine din teologia evanghelica din SUA, nu din Islam. Implica o anti-modernitate agresiva, dar si inspiratia verbala a Bibliei, text considerant inerant. Tendinta de a cauta chichite sunt mofturi intelectuale. Biblia este simpla si poate fi inteleasa de oricine alege sa se supuna. In Protestantism o fundamentalizare in stil islamic, supunere fata de un text inerant. Islamizarea crestinismului. [Isus a reasezat religia adevarata pe fundamentele originale. El cere o supunere neconditionata, fara sa ceara anularea ratiunii, ci dimpotriva, o supunere rationala. Acest tip de “fundamentalism” a existat cu mult inainte de aparitia Islamului. Diferenta este ca Dumnezeu declara ca este prezent pentru a ajuta omul, pe cand Islamul, ateismul, deismul, naturalismul, existentialismul, sau agnosticismul neaga sau ignora ajutorul divin.]

“Musulmanii se vad salvatorii democratiei in America si ai Vestului decadent.” [Asta e chiar tare, musulmanii nu cred in democratie, dar Edi declara ca ei se cred salvatorii democratiei americane. Ii recomand lui Edi, ca si celor ce accepta aceste vederi, sa faca o vizita intr-un ghetto musulman ca cel din Dearborn, o suburbie a Detroit-ului. Sau in zona Gary, din Indiana. Probabil au sansa sa se lecuiasca de astfel de teorii fanteziste.]

“In 1919 un teolog AZS afirma ca . . . Biblia se interpreteaza si se intelege prin EGW. Supunerea fata de Biblie prin intelegerea EGW. EGW lasa putin loc la dileme sau loc de negociere. Bisericile au devenit grupari de oameni fericiti, cantand, nu au intrebari, n-au intrebari, n-au probleme, n-au dileme, se supun.” [Asa este si biserica romana din Chicago, pastorita de Edi. Hmmmm . . . ce sa intelegem? Oricum, declaratia unui (one!) teolog adventist devine pentru Edi modul in care intreaga biserica Adventista gandeste. Si, probabil in conceptia lui Edi, adventismul de la 1919 nu s-a mai schimbat pana in 2011. Bisericile devin grupari de oameni fericiti atunci cand il cunosc pe Dumnezeu si experimenteaza puterea lui in viata lor. Edi, vreo revelatie personala in acest domeniu?]

“Bisericile crestine se vor transforma dupa chipul si asemanarea Islamului, pentru ca au invatat lectia. Iudaismul e versiunea 01, crestinismul versiunea 02, islamul versiunea 03 [asta sustin si musulmanii, ca religia lor este ultima, deci cea mai completa, superioara crestinismului si iudaismului. Felicitari Edi! Curat gandire islamica! Si evolutionista pe deasupra]. Probabil va urma crestinismul versiunea 04.”

“Libertatea cere un pret, si va fi tot mai greu si mai putin popular sa fim liberi in gandire si in viata. Probabil, victoria nu va veni de la rationalism si secularism care n-are apel la mase, care nu inteleg conceptul; victoria nu va veni nici de la biserici. Cu siguranta ca puterea evangheliei, a crestinismului, de a deschide mintea, de a inspira, de a contesta, de a inspira, va continua sa lucreze in continuare [Puterea evangheliei este de a transforma vietile noastre. Simpla flexare intelectuala contestatara este o pseudo-evanghelie]. Aceasta este speranta pentru noi in anul 2000.”

O remarca la incheiere: Edi a pornit de la interpretarea profetica a lui Uriah Smith, in care Islamul juca un rol important. Smith era un fundamentalist. Edi ne sugereaza sa ne intoarcem la interpretarea fundamentalista a lui Smith si sa reconsideram Islamul ca entitate profetica. Ciudata libertate de gandire si viziune a prezentului si viitorului!

March 20, 2011 Posted by | adventist, Ateism, Biblia, biserica, Europa, evanghelici, inchinare, individualism, istorie, politica, societate/cultura, Stiinta, Teologie | 3 Comments

De ce nu se intorc romanii adventisti din Diaspora?


Pentru aflarea răspunsurilor, recomand lectura cărtii Revoluţia din depărtare de Cristina Hermeziu, apărută în februarie 2011 în colecţia Actual, la Editura Curtea Veche. Fragmente din carte puteti citi in acest articol. Desi nu este o carte despre adventisti, motivatiile sunt relevante. Cand veti citi cartea, imaginati-va ca se vorbeste despre biserica adventista din Romania. Doar un exercitiu de imaginatie 🙂

“Cartea e o culegere de (r)evoluţii personale ale unor români pentru care a-şi certa ţara natală că nu ştie să evolueze mai repede şi în profunzime e o supremă şi dureroasă formă de iubire, . . . o fugă din propria ţară până la capătul lumii pentru a o iubi mai bine”, conchide autoarea.

“Bancul cu viermişorul care trăia în balegă doar pentru că acolo era ţara lui m-a pus serios pe gânduri.”

“Nu sunt arogantă, nu dispreţuiesc, dar nici nu iubesc poporul ăsta ‘brav şi ospitalier.'”

“Mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut aici, locul în care . . . grosolănia, prostia şi tupeul te duc departe . . . ”

” . . . a trebuit să mă întorc în România. Mărturisesc că atunci n-aveam nici un gând să plec în străinătate. Sincer să fiu, decizia de a pleca din țară am luat-o mult mai târziu, cînd efectiv n-am mai rezistat nedreptăților de la noi. Întors acasă și pasionat fiind de meseria mea, am încercat să le împărtășesc și colegilor mei (mai ales celor seniori) din experiența mea ca să încercăm împreună, dacă e posibil, să îmbunătățim câteva lucruri, . . . Normal că reacția a fost de genul „uite-l bă și pe ăsta – a fost și el în străinătate și acum vine să ne învețe el pe noi!”. . . Așa că iată-mă din nou luptând singur cu ignoranța, infatuarea și neștiința. Și, cum singur n-ai cum să câștigi, situația nu prea era roz . . . sprijin de la colegii mai experimentați nu exista. Erai prietenul lor dacă le spuneai cât de buni sunt, profesional vorbind . . .”

” . . . într-un fel e egoist că am plecat din România. România îmi anihila creativitatea. Câteodată îmi zic că aş fi putut crea ceva ce nu exista încă. . . . Am şi încercat dar acolo, când pui 10 oameni să lucreze împreună, fiecare vrea să o ia în altă parte.”

“Aş trăi în România dacă ar deveni o ţară mai deschisă. Chiar şi tinerii judecă prin anumite grile. Prea puţină curiozitate faţă de ceea ce e în afară. În Le Monde ai pagini nenumărate despre lumea internaţională, în ziarele din România sunt câteva rânduri despre America şi poate Franţa. O autosuficienţă.”

“Am fost criticată, ba că vreau să-i învăţ să gândească pe români, ba că sunt prea directă sau violentă, . . . România s-a apropiat mult de ţările occidentului, prin supermagazine şi hoteluri, dar în privința mentalităților, aştept ca cercul vicios cu ceea ce ne-a transmis comunismul să se fisureze odată”.

“N-am avut răbdare şi n-am în continuare. Nu stai să aştepţi lucrurile, mergi spre ele. Acolo unde nu sunt, le creezi tu sau te duci până le găseşti.”

“Eu am avut şansa să plec de acolo ca să pot azi obiectiva realitatea: ce e favorabil în păstrarea tradiţiei şi ce nu e de bun augur; ce aduce bun progresul, şi ce anume perverteşte. . . . Dar e de râsul lumii că trebuie ca cineva din afară să te oblige să reglezi aceste lucruri. E vorba de un bun simţ faţă de cetăţenii care te-au ales, faţă de cei la care mergi să cerşeşti voturi. De ce trebuie să vină UE ca să-ţi arate că trebuie să faci curăţenie în odaia ta, în ograda ta?”

“. . . perspectiva s-a lărgit și am descoperit că Bucureștiul, România nu este centrul lumii.”

“Primele șase luni cât să-mi termin liceul m-am ocupat de niște copii, eram (ilegal) jeune fille au pair. Nu era obișnuit atunci pentru intelectualii cu pretenții să stea pe post de fată-n casă, dar pentru mine însemna independență și o viață nouă.”

“Nu există întoarcere decât mentală. De fiecare dată când sunt în România simt că nu-i aparţin, că nu mai aparţin nicăieri, nici României, nici Canadei, şi nici Statelor Unite.”

“Cred că toţi cei care au ales exilul simt pe propria piele, la fiecare vizită în România, desincronizarea de imagini, perspectivă şi sentimente, care în ultimă instanţă nu pot fi decât adânc tulburătoare. Când îmi pun problema întoarcerii nu mă gândesc la ce aş câştiga sau pierde, aici sau acolo, ci la ce mă defineşte ca individ şi mai ales la ce aştept de la viaţă, câtă mai este, după uzura a treisprezece ani de oscilaţii, luptă, tăcere şi multe încercări marcante. Ştiu că şi dacă aş avea din nou poziţia pe care am avut-o la universitate şi toate privilegiile posibile pentru o persoană cu studiile şi aptitudinile mele, mi-ar veni greu să mă imaginez din nou printre aceeaşi oameni din cauza cărora am plecat.”

“Opţiunea plecării a fost singura validă de vreme ce observam cum zi de zi, profesor fiind, şcoala devine o rutină plină de blazare şi plictis bacovian. De prin 2005 au început să intre în sistem profesori tineri care nu dăduseră examen pentru intrarea la Facultăţi. . . . Copiii reformei. . . . Aşadar, dacă aveai ghinion, în pauze în cancelarie te puteai afla în mijlocul a două generaţii: maturii pedanţi citindu-şi ziarele, vorbind despre politică (ei) sau zacuscă (ele), şi tinerii cu cearcăne la ochi, obosiţi de cluburile în care îşi sărbătoriseră titularizarea în învăţământ, spunând glume de tractorişti eroi ai muncii socialiste (ei) sau aranjându-şi cochet machiajul (ele).”

“Am crezut întotdeauna că statistic este imposibil ca într-o naţiune de peste 20 de milioane de indivizi să nu găseşti oameni în spatele cărora să se ascundă caractere. M-am săturat de profesionişti, tehnocraţi, retorică şi elite. . . . M-am săturat de proiecte macro făcute pe genunchi. . . . Trăiesc cu ferma convingere că dincolo de toate aceste anti-modele publice, se ascunde altceva.”

“. . . am plecat pe fondul unui amestec de lehamite şi, într-o mai mare proporţie, de suferinţă a semenilor mei.”

“Avem mai mulţi prieteni „localnici” decât români. Nu frecventăm asociaţiile româneşti. Citim presa din România, aşa cum o citim şi pe cea de aici. Votăm la alegerile ambelor ţări. Sunt, în continuare, un om al spaţiului-timpului meu. Mai mult, de când sunt aici, mi-am înăsprit metodele de presiune socială. Sunt abonată la o reţea care militează pentru stoparea genocidului în Darfur şi nu contenesc să iau poziţie: îmi sun deputatul, îi las mesaje premierului, semnez scrisori colective adresate Naţiunilor Unite. L-am felicitat pe preşedintele României în momentul creării comisiilor Wiesel şi Tismăneanu, dar i-am scris şi în urma momentului ‘ţigancă împuţită'”.

“Unii mi-au reproşat că m-am schimbat, că sunt de nerecunoscut, alţii, mai ales în primele zile, mi-au detectat un accent şi l-au interpretat drept infatuare. Dihotomia aceasta între ceea ce simţeam (că fac) şi ceea ce se transmitea m-a mâhnit într-o primă fază, pentru ca apoi să-mi dea măsura distanţei care ne separa.”

“. . . dacă nu veneam aici nu aș fi văzut cum arată o țară în care mașina Salvării vine la timp. O țară în care, când sistemul nu funcționează, cineva e făcut responsabil, face pușcărie și plătește amenda. . . . M-aș întoarce în România fără nici o condiție. Mai corect, aș imigra în România fără nici o condiție, pentru că pasul acesta ar fi la fel de greu.”

“. . . într-un fel, de aici România îmi pare a fi Țara părinților fără copii și a copiilor fără părinți. Părinții generației mele își văd copiii o dată la câțiva ani sau mai rar. . . . Unii mor înainte de a-și lua rămas bun. Alții așteaptă telefonul săptămânal și când telefonul sună, răspund și spun ”Știam că ești tu.”. Unii sunt fericiți că lor, copiilor le este bine „acolo”. Alții sunt sceptici despre ”câinii cu colaci în coadă”. Între ei e-o mare singurătate. Ori, părinții au plecat la muncă, cu anii, și și-au lăsat copiii pe la rude. Unii copii se bucură de adidașii noi și se laudă cu jocurile electronice. Alții se sinucid, convinși că mama nu-i mai iubește. Din jocul ăsta lipsește cineva, eu, sau tu, sau orice alt om cu inima bună și modestit de viață, care să lipească piesele din puzzle cu o vorbă bună. Cum să nu-mi găsesc locul într-o țară care are nevoie de atâta iubire?”

“Venit în America, am descoperit cât sunt de român. Revenit în România, am început să gândesc și uneori să simt ca un American. Nu numai atitudinea față de muncă și profesionalism s-a schimbat, dar și felul de a construi spațiul privat și de participa la cel public. Trăiesc între două lumi. În zilele bune, amândouă îmi par a fi acasă, și admit că sunt privilegiat, dar sunt și momente în care nu mă mai simt acasă nicăieri. O conștiință tragică își face loc atunci. Depărtându-mă de țara mea, am redescoperit-o, și în felul acesta ne-am apropiat din nou, dar devenirea noastră separată a început să ne despartă. . . . Am plecat, fiindcă devenirea devenise imposibilă, iar spectrul ratării începuse să îmi facă umbră.”

“Din punct de vedere rațional, nu mai am ce să aștept de la destinul țării mele în vremea fără contur ce vine. Și totuși, sper, fiindcă românii, așa cum îi cunosc eu, surprind atunci când nimeni nu mai așteaptă nimic de la ei, când resursele de imaginație s-au epuizat. Părem a fi campionii celui de al doisprezecelea ceas. Așa cel puțin ne recomandă proverbul despre mintea noastră cea de pe urmă, în cartea de oaspeți a istoriei.”

“Altădată tinerii îşi găseau mai repede menirea. Astăzi fac studii care nu se mai termină, trec de 30 de ani şi nu-şi mai găsesc locul în lume. Eram şi eu exact la vârsta aceea, mă învârteam, intram în câte un „rond point”, ameţeam în sensul acela giratoriu căutând ieşirea potrivită.”

“Întrebarea corectă este de ce nu m-am întors. Trӑiam sentimentul că România nu avea nevoie de mine. ‘Poți să rămâi de unde ai venit’, mi s-a spus la Universitatea București, la una din întoarcerile din Franța. Trist era că mulți dintre cei tineri preluau mentalitățile celor vârstnici cu o anumită doză de cinism.”

“România rӑmâne captivӑ sindromului Meșterului Manole. Tot clădești și tot se dărâmă. România s-a sincronizat de mai multe ori în ultimii 160 de ani cu occidentul, și ceva o tot trage înapoi. Asta e esența României: un loc între două lumi.”

“Anii se scurg în această altă țară. Sufletul îmi tânjește și . . . o pornim din nou spre România: fațadele se coșcovesc, Dinu Paturică e urmat îndeaproape de Gore Pîrgu. Și/sau vice-versa. Prietenii îmi sunt obosiți, munciți, tehui de alergătură. M-am schimbat atât de mult? Ei? Noi cu toții? Nu-mi mai găsesc locul.”

“Nici în căruță, nici în teleguță, înțeleg acum de ce nu mă pot simți la îndemână decât când mă așez în avion. În drum. Pe drum. La drum.”

“M-am acomodat și mi-a plăcut corectitudinea relațiilor de muncă și de viață pe care le vedeam, felul amabil al funcționarilor care nu consideră că îți fac o favoare ci că își fac datoria explicându-ți diverse lucruri, m-am obișnuit să zicem, cu tot sistemul care te și înghite, dar tocmai de aceea funcționează”.

“Nu ştiu dacǎ am plecat cu adevǎrat – plecare în sensul acela definitiv şi extrem de dureros al anilor de nelibertate. Nu ştiu dacǎ astǎzi se mai pleacǎ din România la fel ca atunci. Dar trebuia sǎ plec. Exista în România, cel puţin în primul deceniu de dupǎ revoluţie, o stare de spirit generalǎ, un sentiment omniprezent cǎ suntem în continuare „încuiaţi” într-o realitate care nu poate fi schimbatǎ. Simţeam cǎ nu pot creşte cu adevǎrat, cǎ nu mǎ pot împlini dacǎ nu cunosc şi o altǎ lume, un alt fel de a trǎi, personal şi public.”

“România este perceputǎ ca un paradox de cǎtre occidentali: în acelaşi timp foarte aproape şi foarte departe, familiarǎ şi totuşi exoticǎ, oameni la fel ca ei şi totuşi de neînţeles. . . . Acest exerciţiu al definirii de sine, al povestirii – întotdeauna solicitate – a destinului propriu şi al ţǎrii din care vin, mi-a transformat felul de a gândi şi de a mǎ gândi pe mine însǎmi.”

February 21, 2011 Posted by | adventist, biserica, Dialog, diaspora, Europa, istorie, politica, Romania, societate/cultura, tineri | 5 Comments

Democratie, democratie dar s-o stim si noi


Desi nu mai activez de foarte multa vreme pe forum.tin.ro am contul inca functional si mai intru din cand in cand sa mai citesc una, alta.

Asa am observat ca destul de multi useri au solicitat sa se repete – de-acum clasica – intalnirea anuala (Congresul Forumistilor) care a avut loc la inceputul lunii Martie in ultimii 4 ani la Moieciu.

Dupa captarea atentiei si sondarea asupra interesului pe care l-ar avea utilizatorii forumului (s-au folosit chiar si niste chestionare pentru a se masura perceptia celor de la firul ierbii) s-a decis (nu chiar ca in bancul de la Radio Erevan cu bicicleta furata) ca este bine sa se tina congresul insa… exista o problema.

Onor Daniel Chirileanu (DC) mai marele peste junimea romaneasca adventista si-a planificat (are planificat?! oricum nu s-a facut public ce) alt eveniment in perioada in care majoritatea utilizatorilor care si-au exprimat opinia au ales (4-6 Martie 2011). Si cum exista voci destule care spun ca nu se poate congres al forumistilor fara prezenta lui DC (care, nota bene, in prea-lunga activitate de pe forum a reusit sa posteze – in final – nu mai mult de un mesaj) s-a optat pentru schimbarea datei (amanarea cu o luna) si mutarea locatiei (mutare motivata de faptul ca la inceputul lui Aprilie si la Moieciu si la Stupini sunt deja programate alte evenimente) de la Moieciu la Vatra Dornei.

Asa incat se aplica iar politica binecunoscuta a alegerii unei alte variante decat ar prefera-o „dictatura majoritatii” doar de dragul aplicarii principiului ca „este mai bine ca un intreg popor sa sufere pentru un singur om”.

Nu mai iau in calcul distanta pana la Vatra Dornei si modul in care se „faciliteaza” astfel neparticiparea din locatii precum Constanta, Dolj, Timis etc.; observ doar, de pe margine, ca cei care au fost pusi la butoane actioneaza cu o pripeala specific tinereasca (dar cu maniere – din pacate – comunistoide – de tip „pumn in gura”).

Afirmatii cum ca DC ar fi „un fel de diriginte” si ca o intalnire de „clasa” fara diriginte nu are sens ma fac sa zambesc amar. Unui diriginte cu un singur mesaj postat pe forum eu i-as propune eliminarea „sporului de dirigentie” si pasarea acestuia catre persoane care si-au dat mai mult interesul.

February 7, 2011 Posted by | adventist, biserica, Dialog, forum, opinii, politica, proiecte, Romania, tineri | , , , , , | 6 Comments

Inpolitics despre Inreligie


“O decizie anunțată azi, cam discret pentru semnificația ei, bagă, deja, mulți români în ceață. Biserica Ortodoxă Română a hotărît să revina la vechea formulă, în care duminica este prima zi a săptămînii. Ce consecințe ar avea această decizie, însă, în condițiile în care e un fapt unanim acceptat că duminica e ultima zi a săptămînii, inclusiv conform tuturor calendarelor laice? Și de ce a decis Patriarhia română să facă această modificare abia acum?

Răspunsul cel mai simplu la ultima întrebare e că subiectul duminicii e extrem de sensibil, după cum vom arăta mai jos, iar biserica își poate prinde lesne urechile în el. Dacă duminica e prima zi a săptămînii, religios vorbind, înseamnă că nu mai e un păcat să muncești în ziua respectivă?”

Citeste restul articolului aici.

December 29, 2010 Posted by | Biblia, biserica, inchinare, istorie, politica, Romania, societate/cultura | Leave a comment

In memoriam


Parafrazandu-l pe Tony Judt, “O biserica bine organizată este aceea în care ştim adevărul despre noi înşine la nivelul întregii comunităţi, nu cea în care spunem minciuni călduţe despre ceea ce suntem”.

August 18, 2010 Posted by | biserica, istorie, politica, Romania, societate/cultura | Leave a comment