Masa Tacerii

Coltul adventist

Memorii – 17


Sabatul care a urmat a fost neobisnuit. Am fost sfatuiti sa nu ne deplasam spre biserici intrucat se tragea, erau inca morti si raniti. Insa bucuria si euforia libertatii nu se putea trai singur acasa. Asa ca am fost la biserica, una cu oameni pe care nu-i vazusem de mult timp sau niciodata, pe langa prieteni si cei ai casei.

La televiziune se facea apel pentru voluntari la depozitele de medicamente, asa ca Duminica, impreuna cu Laurentiu Lazar, am mers la unul din ele situat in vecinatatea bisericii Elefterie. In afara de cateva cartuse infipte intr-un copac din fata casei respective si alte cateva focuri de arma in noapte, nimic deosebit. Postul national de televiziune transmitea non-stop colindele interpretate de corul Madrigal. Erau frumoase, dar in felul acesta isi pierdeau farmecul precum colindele din mall-uri sau magazine in perioada sarbatorilor.

Luni, in ajunul Craciunului am fost invitat sa colindam cu prietenii la Campina. Ceausescu fusese deja capturat Vineri, intre timp fusese judecat si se astepta verdictul. Eram pe strada, in Campina, in momentul in care s-a anuntat ca Ceausescu a fost impuscat. Un urlet, care poate fi asemanat doar unui stadion imens plin de fani dezalntuiti, s-a auzit din apartamentele blocurilor unde ne aflam. Am intuit care fusese stirea. Era un urlet de bucurie, dar un urlet salbatic, de sete de sange. M-au trecut fiorii. Libertatea incepea sa-si arate coltii, fata nestiuta.

Dupa ce a incetat macelul din Piata Palatului am intrat impreuna cu un corespondent de presa din Danemarca in cladirea Palatului. Dezastrul vazut acolo intrecea imaginatia sau ceea ce vazusem la televizor. Gauri imense in pereti, provocate de obuze, opere de arta afectate serios, moloz cat cuprindea. Am vazut peretii in dublu din dreptul ferestrelor ce dadeau spre Piata Palatului si mi-am imaginat ce insemna sa supraveghezi de acolo trecatorii de pe trotuar. Si de cate ori nu trecusem pe sub geamurile acelea . . . Un moment revelator a fost vizita in subsolul cladirii, acolo unde era depozitul de imbracaminte al fostului dictator. Cutii intregi de camasi noi, pe care nu cred ca le-ar fi imbracat vreodata, sosete, cravate, si tot ceea ce era necesar, lucruri trimise probabil de fabricile de resort, de buna calitate, de gust indoielnic . . . Militarii care “pazeau” cladirea se autoserveau si ne invitau si pe noi sa luam din ce se revarsa pe jos din cutii. Am avut un sentiment de greata, nu m-am putut atinge de nimic. Am zarit, insa, printre lucrurile de pe jos niste carti de vizita. Am ridicat cateva dintre ele si le-am bagat in buzunar. Erau cartile de vizita ale fostului dictator. Acestea mi-au ramas ca amintire pana astazi din vizita in cladirea “revolutionata” . . . Corespondentul danez mi-a oferit blitz-ul sau ca recompensa pentru serviciile de traducere, si o insigna inlacrimata ca amintire. Nu-mi mai amintesc numele sau.

Sabatul urmator a sosit si Ulrich Frikart, cel care raspundea de ADRA in cadrul Diviziunii Euro-Africa. Ninsese deja semnificativ. La incheierea serviciului de inchinare din dupa amiaza de sabat l-am condus la hotel desi militarii postati deja la iesirile din metrou ne-au avertizat ca ne deplasam pe propria raspundere. Desi situatia era inca incerta, m-a asigurat ca totul va fi bine. Avea sa fie numit (si apoi ales) presedinte al Diviziunii.

Apoi a urmat un an nou . . .

March 25, 2012 - Posted by | ADRA, adventist, biserica, istorie, media, Muzica, Romania, Securitate, tineri

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: