Memorii – 11

La un moment dat maiorul Spiroiu s-a oprit din povestit si mi-a spus direct: “Uite aici o coala de hartie, pe care sa alcatuiesti un angajament. Scrie dupa mine . . .” Am ezitat si am replicat ca “ei” imi cer sa am incredere in ei si sa le ofer informatii dar ei nu au incredere in mine. Si ce garantie am eu ca dupa ce voi oferi informatiile cerute de ei voi primi pasaportul pentru calatorie? Am sugerat ca sa mi se dea voie sa calatoresc, acesta fiind un gest de incredere din partea “lor” dupa care vom discuta din nou. Maiorul Spiroiu s-a inrosit la fata pentru cateva secunde dupa care, vizibil deranjat, incerca sa isi controleze temperamentul. Mi-a spus ca nu este posibil, repetandu-mi cazurile deja mentionate, Supler si Bratosin, si ca nivelul increderii este foarte scazut in privinta tuturor pastorilor adventisti din cauza acestora. Refuzul meu devenise clar pentru el si am raspuns ca nici eu nu am increderea necesara in “ei” pentru a accepta colaborarea. Nu stiam ce va urma, ma asteptam la orice, chiar si la coborarea cu liftul direct in subsolul cladirii.

Maiorul Spiroiu nu a renuntat si a plusat cerandu-mi ca ceea ce am discutat sa ramana doar intre noi, confidential. Am promis, dar el m-a amenintat ca informatiile pe care le-a discutat cu mine sunt mult prea sensibile si ca trebuie sa ii dau in scris ca nu voi divulga discutia purtata, mai ales ca tocmai spusesem ca nu am incredere in “ei”. Gandind ca evitasem angajamentul, am acceptat si am dat o declaratie cum ca nu voi divulga discutia purtata, in caz contrar asumandu-mi consecintele. Maiorul a insistat asupra consecintelor, probabil pentru a induce frica in mine. Insa socul trecuse, eram deja calm. Dupa ce am semnat declaratia si i-am dat-o m-a invitat sa il urmez. Am parcurs in mare acelasi traseu ca la venire, insa cu cateva ocolisuri (ma descurc bine cu orientarea in spatiu, nu mi-a fost greu sa le identific). La poarta mi-a spus ca ma va chema din nou, la care eu am obiectat ca nu m-am angajat sa mai vin sau sa colaborez, iar ofiterul mi-a replicat: “Tocmai de aceea”. Nu am dat atunci atentie acestui detaliu, insa aveam sa il inteleg mai tarziu.