Masa Tacerii

Coltul adventist

Memorii – 7


Primul semestru, din toamna anului 1988, a constituit doar debutul unei serii de evenimente dureroase pentru clasa noastra. Singurul coleg nerezident, Valentin Bota, ce locuia impreuna cu cei din anul precedent in camin, a inceput sa se manifeste extrem de ciudat. Se trezea noaptea, ii trezea si pe ceilalti colegi, le lasa biletele succesive prin incaperile apartamentului si ii trimitea sa le citeasca si sa urmeze instructiunile. In acelasi timp repeta obsedant: “Strangeti toate materialele xerocopiate, vine Securitatea si ne prinde cu ele. Sa le dam foc, chiar si celor dactilografiate”. Apoi ii soma sa se prezinte in fata unui tribunal si se constituia in judecator. Se tineau procese indelungate. Motto-ul era: “Daca grauntele nu cade pe pamant si nu moare . . .” Si astfel trecea noaptea. Colegii nu mai stiau ce sa creada. Ne povesteau a doua zi pataniile noptii precedente, dar se vedea clar ca lipsa de somn le afecta capacitatea de invatare si chiar de a sta trezi la ore.

Noptile nedormite si stresul obsesiei vizitei Securitatii si-au spus cuvantul iar colegul nostru Valentin a capotat. A fost trimis sa consulte un medic psihiatru. A fost sfatuit sa mearga acasa, si sa se odihneasca. In cele din urma i s-a oferit posibilitatea sa petreaca o perioada la casa de odihna a bisericii de la Sovata. Nu s-a mai intors la cursuri in al doilea semestru, iar Uniunea a luat in final decizia suspendarii lui. La Sovata, Valentin si-a cunoscut viitoarea sotie, si ulterior s-a casatorit.

Parca nu era suficient ca Departamentul cultelor aproba doar trei studenti pe an (si nu in fiecare an), pentru ca in cazul acesta pierderea unui coleg reprezenta 33% din efectivul clasei. Nu intelegeam ce se intampla. Tineam mult unii la altii, se crease o legatura puternica intre noi, facusem impreuna planuri de viitor. Impreuna cu Roland Paraschiv, colegul meu de an, traiam acum sub o atmosfera apasatoare si trista. Nu pricepeam de unde obsesia cu raidul Securitatii si cartile multiplicate. De unde stia Valentin ce urma sa se intample? Aveam multe intrebari fara raspuns. Peste putin timp urma sa intelegem. Inamicul nu se multumea cu 33%.

November 19, 2011 - Posted by | adventist, Educatie, istorie, Romania, Securitate, tineri

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: