Masa Tacerii

Coltul adventist

Memorii – 4


In primul an ne-am desfasurat cursurile intr-una din aulele complexului de pe strada Labirint 116. O sala mica dar in care dorinta cea mare de a descoperi Cuvantul lui Dumnezeu nu putea fi stavilita. In pauze, curtea bisericii ne oferea racoarea necesara toamna si primavara si apa pentru improspatarea resurselor fizice. Astazi cladirea care gazduia aula cea mica nu mai exista. Planurile urbanistice au lasat din complexul Labirint 116 doar biserica si birourile presedintelui si secretarului Uniunii in corpul de langa poarta. Ah, era sa uit, si camera din podul acelei cladiri care trezeste amintiri deosebite celor ce au locuit in ea in timpul studentiei.

Bucuria primului an de studii a constituit-o practica in comunitati. Fusesem repartizat la biserica Crinul, din Bucurestii Noi care avea in acelasi district si biserica din Baldana. In aceste doua biserici mi-am continuat dezvoltarea darurilor si talentelor cu care fusesem inzestrat si educat in copilarie si adolescenta: predicare, activitate corala si instrumentala, lucrarea cu tineretul si copiii, etc. Sabatele la Baldana raman o experienta de neuitat. Unde mai intalnesti ca in timp ce predici sa ti se ofere cea mai perfecta ilustratie pentru ca vaca vecinilor tocmai a fatat un vitel? Familiile Dragomir si Manzateanu au avut grija de studentii ce isi desfasurau practica acolo.

Vacanta de vara a fost ocupata cu festivitatea de absolvire a promotiei 1988 (ultima promotie numeroasa inainte de caderea comunismului – 20), cu taberele la munte, cu organizare, cu prezentari, si in final cu pregatirea conservelor pentru iarna in noua bucatarie a Seminarului. Datorita iminentei demolari a imobilelor din Labirint 116, Uniunea obtinuse dreptul sa cumpere terenul si casa din strada Plantelor 12, iar Seminarul, cu un numar semnificativ mai mic de studenti (noi si promotia de dinaintea noastra eram doar cate trei pe an) urma sa functioneze in niste camere in imobilele din spatele curtii. Anul nostru de studii fusese repartizat intr-o sala in care incapeau doar doua mese si catedra profesorului, si in care nu incapeam decat strict cei trei studenti si profesorul. Anul acela s-a desfasurat in conditii de limitare extrema, dar aceste limitari nu insemnau mai nimic fata de ceea ce ne astepta doar peste cateva luni. “Turma cea mica”, cum ni se spunea adesea, avea sa fie decimata.

November 16, 2011 - Posted by | adventist, Biblia, biserica, Educatie, istorie, Romania, Teologie, tineri

3 Comments »

  1. Simpatica poza, insa sigur pe vremea aceea vacile n-aveau semn… in ureche!

    Comment by klaher | November 17, 2011 | Reply

    • Corect, dar vaca cu pricina nu mai traieste ca sa-i fac o poza acum😀

      Comment by admin | November 17, 2011 | Reply

  2. Oricum vacile moderne-s pacatoase. Ca au primit CIP-ul in ureche! Poate in timpurile noastre chiar si astfel de fapturi puteau sa se arunce in apa la Gadara.🙂 Deh biometricile astea…

    Comment by klaher | November 17, 2011 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: