Urmatorul pe lista – Jim Hohnberger
Scriu postarea aceasta cu sentimentul de deja vu. Pe 12 August, Jim Hohnberger, cunoscut scriitor pe teme de relatii si spiritualitate, educatie, etc., promovat si tradus in romaneste, publica o scrisoare pe pagina sa de web in care isi anunta retragerea din activitate in urma unei relatii fizice improprii cu o persoana, alta decat sotia sa, in creierul muntilor acolo unde se retrasese cu familia in ultima vreme pentru o viata “deplina”. Desi ne asigura ca nu este implicat contactul sexual, precizeaza ca este vorba de “interactiune fizica nepotrivita”. Ne roaga sa-l iertam. Ceea ce si facem. Ce facem, insa, cu imaginea de erou spiritual promovata de sponsorii sai din Germania si Romania? Si cu multitudinea de carti cu alura de perfectiune spirituala? Ramane valabila vorba aceea cu raportul direct proportional intre “inaltimea” pe care se cocoata cineva si anvergura si viteza caderii de la punctul “pontifex maximus” . . .
34 Comments »
Leave a comment
Recent Comments
Cum am ajuns “… on Memorii – 11 Cum am ajuns “… on Memorii – 10 Cum am ajuns “… on Memorii – 9 Cum am ajuns “… on Memorii – 8 Cum am ajuns “… on Memorii – 2
Masa Tacerii 
Lumea are nevoie si de eroi spirituali. Si stii bine ca nici Biblia nu ascunde nici perioadele de varf ale eroilor sai si nici caderile lor. Mai ne-am ruga pentru el dar si pentru noi.
De acord. Doar ca ramane valabil ce spune Solomon (parafrazat), ca putina umilinta nu ar strica . . . Apropos, nu invatam nimic din experientele dureroase ale eroilor biblici, daca tot le citim?
Cine sa invete? Noi sau ei? Te referi la adventistul de rand sau la lideri? Ma intreb sincer daca sunt persoane fara acest cusur. Eu nu am intalnit inca.Unii sunt mandrii ca nu sunt ca ceilalti, iar ceilalti sunt mandrii ca sunt unde sunt. Si uite asa…
Eu nu fac diferenta respectiva intre oameni, ci intre cei care reusesc sa-si vada limitele si cei care se cred “perfecti”, indiferent ca sunt lideri sau nu. Mandria nu ocoleste pe nimeni, insa umilinta nu vine decat printr-o reala transformare de caracter. Restul este falsa umilinta, o ipocrizie si un cinism de zile mari.
Intr-adevar greu de digerat asa vesti. Desi incepem sa ne obisnuim si cu asta. Macar asta a avut bunul simt sa recunoasca si nu a plins patetic pe vreun amvon. Cred ca e timpul sa-si duca fiecare rucsacul si sa taiem de pe lista “naiv = credincios “. Si apropo de carti si publicatii profitabile, oare cite or mai fi din astea ?
Nu contest castigul spiritual al cuiva care i-a citit cartile, ci falsa imagine de erou spiritual pe care si-a dezvoltat-o si pe care i-au cultivat-o anumiti sponsori pe care ma abtin sa-i numesc aici.
Pai nici la Bill Clinton nu fusese “intercourse” ;).
Da, dar era rochita, probele DNA, plus un mecanism de “impeachment”. Si de atunci se tot dezbate ce este si ce nu este “contact sexual” 😉
Si asa rezulta ca baptistii sunt deschizatori de drumuri terminologice. 🙂
Unde dai si unde crapa 😉
Multumesc pentru confirmare. Cand a fost la noi in Viena, fiind implicat personal in organizarea vizitei lui, am ramas socat sa imi ceara “casa cu piscina in afara vienei”. Asta a fost dorinta lui pentru a sta un weekend la viena. Mi s-a parut stupida cererea si din secunda aceea, Herr Jimmy pentru mine nu a mai existat. E clar, omeneste posibil ca oricine sa aiba o cadere, dar macar nu mai fa pe sfantul si nu-ti mai saruta sotia in public de la amvon de fiecare data cand termini un seminar….
Doamne, iarta-ne pe toti! Misael
Pentru cei ce l-au idolatrizat este bine sa-si caute tandarile acestuia si sa invete sa nu-si mai faca idoli. pentru cei ce pot sa invete ceva din scrierile acestuia nu este rau, le vor fi de ajutor in relatia de familie, iar celor ce il iau drept de Dumnezeu si care au fost in stare sa divorteze de partenerul de viata ca nu este ca “her JIM” poate reusesc sa aiba ceva remuscari care sa le foloseasca pentru viata ce si-o traiesc.
Asa ca dar luati aminte la invataturi si nu va legati de oameni.
Se pare ca unii au preferat sa mearga in salbaticiie crezand ca-si salveaza casniciile moarte. Daca ar putea sa se refugieze de ei insisi . 🙂
Nu mai mira nimic ! dar chiar nimic . Odata ce iti dai seama ca esti atat de vulnerabil ca om , …… daca nu gasesti calea corecta de rezolvare a unor situatii esti capabil de ………cate si mai cate ,……….. oricine este capabil de viata dubla , calcari in strachini si dat cu capul in gard .
II doresc insanatosire grabnica !
Intrebarea care ma framanta este de ce tocmai oamenii care se cred infailibili, sau oricum mai buni si mai presus decat ceilalti, “sfantologii”, sfarsesc cu capul de asfalt? Nu cumva pretentia de a-i invata pe altii semnalizeaza o iminenta prabusire? Sau la inaltimile pe care le ating acestia aerul este atat de rarefiat incat delirul da pe fata adevarata lor gaunosenie?
Intr-adevar Cuvantul inspirat spune sa nu fie multi invatatori, ca este riscant, etc. totusi ei apar intre cei randuiti de Dumnezeu in Biserica. Si in acelasi timp ne avertizeaza si de ciclicitatea care pare iminenta, de a trece de la stadiu de ”infaibilitate” la stadiul de ”invatacel” si iar sa creasca incet, incet. Ramane dar cuvantul acesta tare: ”Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.” Intrebarea de fond ramane: A aratat si a invatat Jim pe altii o cale mai buna sau nu? In afara caderii lui, invatatura sa este demna de urmat, sau este o gogoasa?
Valentin, intrebarea ta imi aminteste de un episod biblic in care fii lui Sceva incercau sa scoata demoni in numele lui Isus. Raspunsul demonilor (FA 19:15) este remarcabil: pe Isus din Nazaret il cunoastem, de Pavel am auzit, dar voi cine sunteti?
Raspunsul e simplu, pentru ca ceilalti nu prea au de unde sa cada. Ei nu fac nimic, n-au principii inalte, doar stau pe la colturi si critica.
Cand cineva vrea sa se schimbe sau sa faca ceva deosebit, se simt oarecum acuzati si incep sa improaste aceleasi clisee stupide: “Vezi, asta se crede mai bun decat altii, se crede sfant”. Partea si mai stupida e ca acesti oameni de fapt se cred mai buni decat aceia pe care ii critica. Pentru ca au impresia ca ei nu pot fi criticati. Pentru ce sa fie criticati? Ca doar nu fac nimic, nu cauta “perfectiunea” (ca e ceva rusinos), doar ingroasa randurile mediocritatii. E exact atitudinea celor care l-au rastignit pe Isus.
ce perfectiune sa cauti ? ori te duci in creierul muntilor ori stai intr-un apartament mic la oras tot ala esti , nu te poate invata nimic izolarea 🙂
greseala consta in faptul ca vrei sa gasesti o schema dupa care sa te mintuiesti si sa devii sfint , iar daca ai veleitati de aventurier pleci unde vezi cu ochii si desigur ca mai zici ca ai facut si bine si esti mai bun ca altii 🙂
doamnele poate te plac dar doar pt ca esti un model , cind o iei la vale nu le mai placi
S-ar putea sa ai dreptate. Totul poate fi posibil. Insa ceea ce i s-a intamplat poate fi chiar mijlocul pe care Dumnezeu i l-a pregatit ca sa fie adaugat, prin foc, la cei ai Lui. De fapt totul porneste si se termina la cruce. Cei care vin ”din afara” se simt rusinati si vinovati de ceea ce au facut si asta este pasul salvator pentru ei, pocainta. Altii au nevoie de ea iar Domnul le-o pregateste la momentul oportun. Pacat ca sunt multi, majoritatea, care nu au de ce sa le fie rusine si nu se simt vinovati de nimic. Teologia si doctrina, auto-mantuirea prin credinta si lucrarea lor, sunt in van. Nu pot, sincer, sa ma bucur de nenorocirea lui; de cat de inselat a fost. Cu cat s-a bucurat de popularitate inainte pe atat de greu este calvarul pocaintei sale. Si noi ar trebui sa ne rugam pentru el. Si pentru noi.
De acord cu tine, Valentin. Sa nu legam insa mantuirea de cele discutate aici. Mantuirea este a lui Dumnezeu, insa viata pe pamantul acesta o traim impreuna si poate ca acest “comunism” ne ajuta sa ne echilibram si sa ne ajutam unii pe altii. Iar asta implica uneori si o critica. Constructiva 🙂
Critica pe ”langa”, ca sa nu zic prin spate, nu cred ca este constructiva. Discutiile negative despre altii nu ajuta pe nimeni. Am un prieten care atunci cand ma aude ca vorbesc despre cineva (critica) imi spune: ”imi pare rau, cel criticat nu este aici, daca vrei – hai frate sa ne rugam pentru el!”
Este bine sa ne rugam unii pentru altii, dar sa si evaluam diversele situatii si sa invatam din greselile lor. In comitete avem voie sa discutam daca cei in discutie nu sunt prezenti? Putem sa-i criticam si sa discutam despre personajele biblice si slabiciunile lor, daca ei nu pot fi prezenti? 😉
Şi de aici rezultă că oamenii preocupaţi de sfinţenie sunt cei mai vulnerabili în ce priveşte relaţiile sexuale ilicite, în timp ce credincioşii mai secularizaţi sau mai nepăsători sunt modele de echilibru marital 🙂 Să avem pardon. Dacă Jim H sau Sam K-P etc. nu ar fi venit în mod personal în public cu asemenea mărturisiri, cine ar fi fost interesat de viaţa lor privată, şi cine i-ar fi urmărit? Da-ţi-ne însă un exemplu de credincios „fără prejudecăţi” şi fără preocupări „fanatice”, care a recunoscut public că a păcătuit…
Eu nu am fost în mod special interesat de aventurile spirituale ale lui Jim, nu am citit nici una din cărţile lui, nu este preocuparea mea să trăiesc în pădure, deşi nu mi-ar displăcea (cu condiţia să am acolo o locuinţă suficient de confortabilă şi sigură, o sursă de trai convenabilă şi, bineînţeles, sursă de energie şi… internet). Dar nu am înţeles niciodată de ce AZS au o pornire nejustificată împotriva acelora care iau în serios asemenea preocupări. Dacă retragerea în natură ar fi fost ideea originală a lui Jim, el ar fi fost apreciat pentru aşa-ceva; chiar presa i-ar fi făcut o reclamă deosebită. Dar pentru că Jim (şi alţii ca el) s-au retras din societatea modernă pentru că aşa a citit el în scrierile EGW, îl tratăm ca pe o ciudăţenie. AZS au o problemă cu aceste scrieri: fie le fetişizează, tratându-le fundamentalistic, fie le ignoră tacit, până când altcineva, prin atitudinea lui, face aluzie la ele… Poate Jim face (făcea) parte din prima categorie. Cunoaşteţi pe cineva şi din categoria a doua?
O concluzie hodoronc-tronc! Rezultanta asta rezulta dintr-un rezultat matematic? 😉 Eu consider ca este o simpla observatie, dar daca tu ai niscaiva formule matematice sau fizice dupa care ajungem la o astfel de concluzie suna interesant. Florine, ignori (cu buna stiinta?) scrierile acestor oameni. Nu stiu daca tu ai interes in viata lor personala, dar oamenii au fost intotdeauna incurajati sa “faca ce zice popa, nu ce face”. Iar Isus de nenumarate ori subliniaza ca trebuie sa existe o corelare intre zicere si faptuire (“Dupa faptele lor ii veti cunoaste . . .”). Asa ca nu iti inteleg pozitia. Oamenii sunt tratati conform standardelor pe care singuri si le-au stabilit. Parerea ta despre ce cred Adventistii despre unul sau altul, sau fata de scrierile inspirate ramane o parere personala. In lumea unde traiesc nu vad o asemenea polarizare, sau cel putin nu o majoritate. Extremele vor exista intotdeauna. Daca in Romania Adventistii se impart doar in “alb si negru” asa cum i-ai descris tu, inseamna ca e ceva putred in “Danemarca”. Iar putreziciunea de la cap porneste 😦
Admine, observaţiile mele adesea doar se freacă de subiect, ai dreptate, nu-l tratează după merit. Dar chiar şi atunci am dreptate 🙂 Ceea ce nu înseamnă că tu n-ai putea avea dreptate absolută. 🙂 Am folosit pur şi simplu ocazia să intervin cu ce mi-a venit în minte. Nu este o crimă. Asta ca să-mi înţelegi poziţia. Fiecare reacţionăm faţă de himera care ne bântuie când citim ceva; nu suntem interesaţi de subiectul discuţiei, pentru că avem subiectele noastre. Şi chiar când ne ocupăm de subiect, ne ocupăm de fapt de percepţia noastră despre subiect, nu de subiectul însuşi, care în acest caz este o persoană, realitate complexă. Pentru mine, Jim H este un cvasinecunoscut.
Mai este şi altă problemă. Nu mi se pare normal a veni în public cu păcate private. La Jim H mă refer şi la S K Pipim, că doar pe ăştia îi ştiu din propriile mărturisiri publice. Un asemenea păcat afectează doar persoanele implicate, plus cele care (întâmplător sau nu) au fost martore. Dacă omului îi pare rău de greşeala făcută, eu nu simt nici o nevoie să aflu ce a făcut şi să mi se mărturisească. Ce bine spiritual îmi face mie şi familiei mele, când Mr X se confesează pe internet că el a avut nu ştiu ce romanţă semiplatonică sau chiar foarte „democritică”, cu o secretară sau prietenă de familie. Dacă e vorba de mărturisire, poate că mărturisirea ar fi trebuit să înceapă în ziua în care a început să-şi neglijeze soţia (dacă s-a întâmplat asta), sau să nu mai cultive dragostea pe care i-o datora…
Omul nu merită condamnat. Nici pentru o clipă nu l-aş condamna, devreme ce s-a condamnat singur prin pocăinţă. Dar în mod hotărât nu accept acest mod de confesare. În multe cazuri este suficient să mărturiseşti lui Dumnezeu. Nici soţia nu are nevoia sau dreptul de a şti absolut totul, dacă este vorba de un păcat părăsit şi rezolvat, care nu a ieşit la iveală în mod public. Ce bine îi face unei soţii, dacă află de la soţul ei (uneori am auzit că se întâmplă asemenea mărturisiri pe patul de moarte…:) ) că a înşelat-o cândva cu cineva. S-ar putea ca tocmai un asemenea tip de pocăinţă, de mărturisire nemintoasă să producă un rău pe care nici păcatul lui nu reuşise să-l producă. Acestea nu sunt lucruri de joacă. S-ar putea ca în cazul lui Jim, ca şi în cazul lui Sam, mărturisirea pe virtual să fi fost determinată de o anumită scurgere a informaţiei în public. Dar chiar şi în cazul acesta, mărturisirea publică trebuia să se limiteze la publicul care a cunoscut cazul, nu era necesar să aflăm şi noi. Ce-ar fi ca, de acum încolo, tot ce va mai scrie, să cuprindă în prolog şi mărturisirea…, fiindcă – nu-i aşa? – toată lumea trebuie să ştie !
Atunci de ce am respins noi „taina spovedaniei”? De ce nu mărturisim toate pastorului, aşa cum ne mărturiseam mai înainte preotului? Dacă nici măcar preotul/pastorul nu are dreptul să ştie păcatele mele (afară de cazul că am păcătuit împotriva lui), atunci de ce este mai rezonabil ca până şi lumea virtuală să-mi afle secretele cele mai nocive ?
Predicasem într-o biserică, iar la ieşire, o soră mi s-a confesat că a gândit ceva rău despre mine. Hodoronc-tronc ! Chiar nu aveam nevoie să ştu tot ce-i trece prin cap. I-am spus că n-aveam nevoie să ştiu, era doar o problemă între ea şi Dumnezeu. Eu nu fusesem afectat cu nimic. Ce ar fi să mărturisim public toate păcatele pe care le-am făcut în minte?
Vaz eu, Florine, ca in ultimul timp tu ai numa’ probleme :-))) Lasand gluma la o parte, iar nu judeci corect: oamenii acestia sunt personalitati publice, intr-un fel sau altul, iar ceea ce au facut ei “la intuneric” mai devreme sau mai tarziu “se va striga de pe acoperisurile caselor”. Citind ce ai insirat tu aici, si comparand cu modul in care Dumnezeu a procedat cu David, spre exemplu, tare mi-e ca trebuie sa-i dau dreptate lui Dumnezeu. Pentru ca daca iti dau tie dreptate trebuie sa il contrazic pe El. Putea foarte bine sa il lase in pace pe David sa-si rezolve problemele fara o marturisire publica. Chiar asa, ce nevoie mai avem de profeti care sa ne strice ziua cu parabolele lor prin care sa ne acuzam singuri? Tu abordezi problema marturisirii dintr-o perspectiva pur umanista, in nici un caz divina. Si asta este intr-adevar o problema. Una care ignora constiinta, pentru ca omul cel mandru e deranjat de o entitate prin care este mustrat si corectat. Confunzi si “taina” spovedaniei (sau nu o intelegi in adevaratul ei sens?) pe care Adventistii o resping. Biblia nu respinge “marturisirea pacatelor” ci doar pe cea in care un om (preotul) devine mijlocitor intre Dumnezeu si om, cu “puteri” (adica pretentii) de a ierta dumnezeieste. Oare de ce isi marturiseau primii crestini pacatele unii altora? Nu cred ca pe cei doi i-a “obligat” altcineva sa marturiseasca public, cel putin nu reiese din comunicatele lor. Dar poate ca Duhul lui Dumnezeu le-a miscat constiinta in asa fel incat marturisirea a fost un proces normal, natural. Stiu ei destul de bine ca inaintea caderii a existat o “inaltare” prin care au fost vazuti de multi. Pe toti acesti “multi” i-au afectat, si ei stiu ca nu mai au autoritatea morala sa continue “inaltarea” de dinainte. Ma mir, Florine, ca trebuie sa-ti spun lucrurile acestea, si tare ma intreb daca nu cumva ti-ai schimbat modul in care vezi si tratezi pacatul?
Nu contează dacă omul este personalitate publică, ci dacă păcatul are caracter public. Nu se compară cazul lui David cu cazul lui nea Ghiţă sau nea Jim. David nu a făcut adulterul în ascuns, ci doar asasinatul a fost secret (iniţial). Adulterul lui a fost cât se poate de vizibil. Au ştiut mai întâi cei care au fost întrebaţi despre identitatea femeii, apoi aprozii care au fost trimişi s-o aducă în atacul lui, au ştiut apoi curtenii, nevestele şi concubinele lui, şi fii sigur că, până a doua zi dimineaţă a aflat toată cetatea. Natan a aflat probabil de la nevastă-sa, înainte de a-l trimite Domnul cu solie la vodă.
Cât priveşte spovedania, eu m-am referit doar la un aspect al ei, acela că păcate private sunt încredinţate unui duhovnic (sau consilier) care nu are dreptul la asemenea informaţii, un om (cu sau fără epitrahil) de care devii dependent, şi care are putere asupra enoriaşilor/clienţilor prin faptul că îi cunoaşte. ŞI acesta este un aspect negativ al spovedaniei. În ce priveşte mijlocirea, avem toţi datoria de a mijloci pentru alţii, de a-i ajuta să se pocăiască şi de a pronunţa „păcatele îţi sunt iertate”, pe temeiul Evangheliei. Cei care Îl condamnau pe Iisus că Îşi arogă puteri divine pronunţând iertare, nu vedeau că mai degrabă ei îşi arogaseră puteri divine când pronunţaseră asupra paraliticului condamnarea.
Da, primii creştini îşi mărturiseau păcatele unii altora, dar e vorba de păcatele care trebuiau mărturisite, adică cele cunoscute. Îţi imaginezi că primii creştini se întâlneau şi îşi mărturiseau păcatele secrete? Mé génoito ! Când ne întâlnim, cu prima ocazie, îmi mărturiseşti şi mie păcatele tale secrete? Facem un deal, îţi mărturisesc şi eu… Şi după aceea ne vom despărţi amândoi cu sufletul mai murdar decât înainte.
Pe cei doi nu i-a obligat nimeni, n-am zis asta. Dacă i-ar fi obligat cineva, înseamnă că păcatul lor era deja public. Eu m-am mirat tocmai de această ieşire în public, dincolo de strictul necesar, cu un păcat privat. Probabil a fost o chestiune de conştiinţă, aşa cum spui, dar asta nu rezolvă problema. Conştiinţa este ceasul care te sună la ora la care l-ai potrivit. Dacă citeşti în Marea Luptă capitolul cu Jan Hus, apare acolo o problemă psihologică şi morală foarte interesantă. Conflictul din mintea lui Hus, între lumina primită din Cuvânt şi conştiinţa sa de bun catolic. Este onorabil să-ţi urmezi conştiinţa, dar conştiinţa este suprema instanţă subiectivă. Este nevoie de una obiectivă, mai autoritară. Poate pe Jim nu l-a învăţat nimeni cum se face mărturisirea. Sau poate o fi auzit vreun glas, ca deobicei?
Cât despre înălţarea lor anterioară, eu nu o cunosc prea bine. Dacă te referi doar la faptul că Sam era mai critic cu liberalii sau că Jim alerga după perfecţiune (strict interzis, din perspectivă evanghelică) sau o fi fost şi el critic pe undeva…, mă rog, eu nu cred că doar ultraconservatorii sau whiteiştii sunt critici. Şi cei care cugetă şi trăiesc foarte detaşat faţă de adventism sunt criticoşi şi au nevoie de smerenie.
Dacă mi-am schimbat modul în care privesc şi tratez păcatul? Oarecum da, dar nu chiar de ieri sau de alaltăieri. Să ne întrebăm ce atitudine am avea faţă de cel condamnat, dacă ar fi cineva din propria noastră familie etc. Din nefericire, dihonia sfântă intră uneori şi între cei care sunt de două ori fraţi…. Să zicem că discuţia asta fost numai academică. Pentru mine, Jim e un străin. Pe tine s-ar putea să te cunosc, chiar dacă nu-ţi găsesc identitatea terestră pe acest blog. Să fii iubit!
Florine, exista pacate ascunse care au implicatii publice. Daca nu iti place exemplul lui David, atunci trateaza-l pe al lui Acan. Analiza unui eveniment pe baza de speculatii nu poate produce o discutie academica. Ramane sa ma convingi ca diferenta pe care o faci intre pacat public si pacat privat (ascuns) este sustinuta de Scriptura. Ma tem ca este mai degraba o extrapolare culturala a societatii (post)moderne. In ce priveste constiinta, daca o limitezi in mod umanist doar la ceea ce pui in ea, in ce fel poate Dumnezeu/Duhul Sfant vorbi prin ea? Exemplul lui Hus denota ca revelatia a facut apel la constiinta. Poate iti detaliezi parerea. Prin “inaltare” nu m-am referit strict la criticile celor doi, desi ele au existat, ci la faptul ca devenisera niste lideri de opinie care predicau moralitatea sub diverse aspecte. Daca nu ti-e greu, m-as bucura sa inteleg cum ti-ai schimbat parerea despre pacat. Iar daca nu ma cunosti, ca sa nu raman un strain, promit sa-ti calc pragul saptamana viitoare. 🙂 Un strugure, o smochina, ramase din productia de anul acesta? 😉
ce usor putem arunca cu noroi…
Cum ramane cu “falsa imagine de erou” pe care o creaza Dumnezeu despre David cand spune: “om dupa inima Mea?”
Nu cred ca l-a ridicat nimeni pe Jim Hohnberger la rangul de sfânt… sau cel putin eu nu am auzit de asa ceva…
este om, ca toti ceilalti pamanteni, supus greselii… Macar a avut puterea sa recunoasca… cati nu fac lucruri cu mult mai grave si isi continua treaba in functiile pe care le au.. (Minciuna/furtul/ipocrizia/invidia sunt pacate mai usor de trecut cu vederea si de acceptat?)
Pentru mine, cartile lui au fost si sunt o inspiratie dar credinta mea nu il are la temelie pe Jim Homberger sau orice alt nume sonor.
“Nu judecati ca sa nu fiti judecati…”
Lecturarea cu atentie a oricarui text este obligatorie.
Poate ca unii dintre dumneavoastra au mai citit si acest verset in viata lor:
Proverbe 24:16 Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.
Ce ma frapeaza e ca pozitia de “PONTIFEX MAXIMUS” e mai proprie persoanelor care se grabesc sa ii critice pe oameni precum Aaron, David, Moise, si multi altii care i-au urmat, fie ca au fost Ion sau Gheorghe sau Mihai, sau Jim sau cum s-or mai numi, oameni care au avut greselile lor fatale, chiar daca au avut de-a face cu astfel de mizerii, citim despre aproape fiecare ca cei mai placuti au fost in ochii Domnului cand au cazut in umilintza la cruce!
Sincer sa fiu, vestea mi se pare o stire din Click sau din alte ziare de scandal, insa cu iz bisericos; iar daca atitudinea acestor oameni descrisi mai sus poate fi comparata macar pe departe, cu atitudinea primei pastorite hirotonite in biserica adventista de ziua a saptea (dansa fiind cu “alte orientari sexuale”), si daca aproape toata lumea teologica “TACE” cand e vorba de dansa, cat si de “renumita” organizatie KINSHIP (una dintre cele mai puternice asociatii a homosexualilor si a lesbyenelor din SUA) care APARTINE bisericii AZS, organizatie care INVATZA ca aceste “orientari diferite” sunt ceva normal), ei bine cred ca articolele de pe prima pagina a Click-ului AZS ar trebui incepute cu aceste cazuri! Acele comunitati, dintre care exista si in Europa cateva bucati, in Germania, Austria, Norvegia, etc., primesc mai departe sfanta cina, si sunt botezati in continuare, chiar daca continua cu acest “stil de viata normal”, iar pastorii si pastoritele lor (unii dintre acestia fiind de aceleasi orientari cu membri lor) sunt prezenti in delegatia conferintei generale, iau decizii doctrinale si participa ca delegati cu drepturi depline, etc etc!!! Insa daca cineva vrea sa revina pas cu pas la stilul de viata edenic, daca va mai si predica despre asta, va fi urmarit ca un rau-facator pas cu pas, si ah cum se bucura dusmanii adevarului sa ii vada alunecand! Daca au alunecat inseamna ca tot adevarul spus e egal cu zero! Ei bine, faceti asa si cu Moise, faceti asa si cu Aaron, faceti asa si cu David, si cu Solomon nu mai zic, doar aveti mii de motive…, si veti vedea ca va fi tare bine de viitorul bisericii si al poporului lui Dumnezeu!
Si apoi… sa nu mai vorbim de atitudinea de Pontifex Maximus!….
Cu respect Iosif
Comentariu de Rusu Jenica:
Mai sus, in comentariul 10 , postat de fr. Florin Laiu , este exprimat un punct de vedere echilibrat . Desi nu a facut nici o referire la Spiritul Profetic , multe din afirmatii sunt consemnate in screrile EGW.
In limba romana este tiparita o carte: ” Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ” in care autoare vorbeste de pacate personale , comune sau publce , in care pune accentul tocmai pe limitarea cunoasterii unor astfel de mizerii , in functie de persoanele afectate , gravitate etc.
Din punctul meu de vedere, scrierea pe net, a unor pacate proprii, din care inteleg ca nu erau cunoscute de alte persoane, mi se pare un fel de exhibitionism “marturisional” public .
Ori nu au citit biblia si/sau Spiritul Profetic pe aceste teme ori Satana i-a determinat sa faca acest lucru ori sunt cu nervii distrusi , de gunoiul facut crezand ca astfel obtine vreun dram de iertare.
In privinta lui JH am avut mai multe dubii:
– cum ar fi si cele sesizate de Misael ( vezi comentariul de mai sus cu solicitarea de “casa cu piscina in afara vienei” cand s-a aflat ca invitat acolo.
– pretentia , in anumite carti scrise de el , de viziuni sau alte comunicari din partea lui Dumnezeu in care Dumnezeu vorbea cu el , in mod repetat. Textul din Ioel ( in privinta darului proorociei Biserica AZS il aplica la “viata si lucrarea EGW) iar cine vine cu pretentia de “comunicari” din partea lui Dumnezeu sa prezinte acest dar Conferintei Generale sau locale , ca sa stie toti ca mai avem “un prooroc” in mijlocul nostru si sa vedem totodata daca implineste criteriile si NU sa faca bani din seminarii sau sa stea prin piscine pe la Viena.
Oricum “cine crede ca sta in picioare sa ia seama sa nu cada” in aceeasi pilda de neascultare ci sa ramana credincios lui Dumnezeu prin harul Sau.
Indiferent de situatie persoanele in cauza sunt victime ale pacatului sau ale unei imaginatii bolnave. Bine ar fi ca cei care mai iau contactul cu acestia ( JH , SP) sau ii cunosc si au posibilitatea, sa le scrie un punct de vedere, corect biblic, cu privire la comportamentul care trebuie avut in asemenea situatii , cand o persoana greseste si ce are de facut .
Nu stie ce sa spun…dar imi vine in minte istoria lui David! cat despre ce a scris Jim…Dumnezeu mi a vorbit din cartea lui “scapare la Dumnezeu”