Masa Tacerii

Coltul adventist

Axa Oslo-Londra-Chicago


Norvegia. O tara pasnica, ce acorda premiul Nobel pentru pace. O societate stabila unde legea functioneaza, la fel ca si dreptul omului la exprimare. Miscarile de nemultumire sociala in strada sunt aproape inexistente, pentru ca exprimarea opiniilor se face civilizat, demn, pasnic. Ceea ce am remarcat in perioada cat am locuit in Norvegia a fost lipsa confruntarii, a etichetarii, a conflictului sau revoltei. O societate prospera prin ordinea care sta la baza ei si caracterul tolerant al oamenilor, care sunt binevoitori pana la sacrificiu. Am locuit si lucrat printre ei o perioada, apreciind darnicia lor si maturitatea de care dadeau dovada, traind intr-o comunitate extinsa. Nu mi-am putut inchipui ca dintre ei se poate ridica unul care sa spulbere imaginea idilica a Norvegiei. Mass media vorbeste despre dementa, despre extremism, despre nemultumiri sociale, politice si, mai tragic, religioase. A fost chiar lansata eticheta de “fundamentalism crestin.” Dar, vorba celui intr-o ureche, ce avem noi aici? O persoana care adora anarhia, indiferent de domeniul in care o aplica. O islamofobie desantata si violenta. O sfidare a legii si ordinii. Un individualism acerb. Rezultatul? Moarte, nesiguranta, violenta, haos. Anarhistul se mai si “ozonase” cu ceva droguri inainte de a actiona, si isi asculta muzica psihedelica, care il facea (din propriile sale declaratii) sa nu aiba teama de a ucide. Anarhie, dispret fata de reguli si lege, imbinate cu mult oxigen. Unde am mai intalnit combinatia aceasta cu efecte mortale?

July 27, 2011 - Posted by | adventist

2 Comments »

  1. Mi-a placut ca cei de la ST au spus despre impricinat ca este “darwinian” ;)!
    Revenind la text, ce cauta Londra pe axa?

    Comment by klaher | July 28, 2011 | Reply

    • Intre Oslo si Chicago nu este . . . Londra?😉 Si pe acolo sunt unii care se dau eliberati de “fundamentalismul religios” . . .

      Comment by admin | July 28, 2011 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: