Masa Tacerii

Coltul adventist

Din folclorul popoarelor


In mediul adventist este destul de extinsa cred o ipoteza conform careia credinciosii afiliati BAZS au ajutat la dezvoltarea localitatilor (mai ales rurale – urmare a faptului ca BAZS este o religie preponderent rurala in Romania) in care vietuiesc.
Voi mentiona doar doua exemple de bune practici care sa sprijineau (la nivel de folclor) aceasta ipoteza. In primul rand se aducea la situatia gradinaritului din zona Matca (avand se pare o munca de tip pionierat din partea unor familii adventiste). Al doilea exemplu pe care eu l-am auzit mai des se referea la comunele din judetul Teleorman unde munca de pionierat in a transloca toaleta (a se citi privata) din fata casei in fundul curtii a fost depusa tot de catre credinciosi adventisti.
Urmare a faptului ca in prezent am in desfasurare un proiect postdoctoral care studiaza influenta etniei si a religiei asupra nivelului de dezvoltare al comunelor, profit de datele pe care le am la indemana pentru a sprijini aceasta perceptie de tip “folclor” cu ceva informatie si metodologie mai avansata.
In graficul alaturat sunt prezentate doua variabile relativ la comunele din Romania. Prima se refera la ponderea credinciosilor adventisti si cea de-a doua la nivelul de dezvoltare al comunelor. Daca prima nu necesita prezentari deosebite, a doua variabila a fost elaborata in 2009 de catre domnul Prof. Dumitru Sandu sub forma unui indice de dezvoltare al comunelor (IDC). Metodologia de constructie a acestui indice este similara cu cea a Indicelui de Dezvoltare Umana (HDI) construit de catre ONU. S-au avut in vedere trei componente: educatie, venituri si speranta de viata la nastere. In acest fel fiecarei comune din Romania i-a fost alocata o valoare (de la 0 la 100) in functie de gradul de dezvoltare.
Pe graficul prezentat alautarat IDC este prezentat in 5 categorii (de la un nivel scazut de dezvoltare – rosu in grafic – catre un nivel ridicat si foarte ridicat de dezvoltare – verde in grafic).
Dupa cum se poate observa se constata ca pe masura ce ponderea credinciosilor adventisti (pondere masurata la ultimul recensamant de la care avem date disponibile – adica 2002) creste si IDC tinde sa creasca usor.
Aceasta perceptie sesizata la nivel descriptiv este validata statistic (cu o probabilitate de 97%) cu ajutorul testului Hi patrat.
In concluzie, putem constata ca ideea “folcloristica” din debutul acestui text are si ceva sustinere stiintifica.

June 20, 2011 - Posted by | adventist, Romania, societate/cultura, Stiinta

2 Comments »

  1. sa inteleg de aici ca un maximum de penetrabilitate a mesajului azs (teologie, stil de viata, cultura etc.) e de gasit intre 0.2 si 1% din numarul total al locuitorilor?

    II. sa inteleg ca tendinta de scadere se poate accentua in cazul unei reprezentari numerice superioare?

    3. sa mai inteleg ca de la un anumit nivel incolo pot sa ma astept si la un impact negativ? 🙂

    Comment by Andreï | June 26, 2011 | Reply

  2. 1. Pe baza datelor pe care le avem nu prea putem spune aceasta. E drept ca in mediul rural proportia AZS e de aprox. 0,58% propozitia ar putea fi adevarata. Sunt insa si comune (Caianu, jud. Cluj – 15,72% sau Peretu, jud. Teleorman – 15,42%) unde nivelul e mult mai ridicat.
    2. Scaderea aceasta a proportiei comunelor foarte slab si slab dezvoltate pe masura ce ponderea credinciosilor adventisti pare sa aiba o relatie liniara. Insa in general aceste scenarii in realitate nu se manifesta liniar. Daca sa spunem ca in nu stiu cati ani ponderea credinciosilor adventisti se dubleaza sau tripleaza nu inseamna neaparat ca se va intampla acelasi lucru cu nivelul de dezvoltare al comunelor. Oricum religia explica doar o foarte mica parte a nivelului de dezvoltare. Mai sunt o gramada de alti factori care nu au fost inclusi in aceasta analiza. Am rulat aceiasi abordare si pentru religia Baptista care in mediul rural detine cam aceiasi pondere cu cea Adventista. Rezultatele sunt mult mai clare (din punct de vedere scaderii zonei rosii si a cresterii zonei verzi din grafic) pentru baptisti. Trebuie sa adaug o mentiune sugerata de un amic. Eu am considerat ca variabila dependenta este IDC si ca religia in aceasta abordare este independenta. Insa o alta explicatie ar putea fi si ca de fapt cei care sunt un pic mai “chiaburi” tind sa aleaga mai degraba religia Baptista/ Adventista etc. Merge si asa insa inergia in ceea ce priveste apartenenta religioasa e mare. Din cercetarile mele procentul celor care si-au schimbat religia este minor (aproximativ 1%).
    3. Nu se stie niciodata ;)!

    Comment by klaher | June 27, 2011 | Reply


Leave a comment