Masa Tacerii

Coltul adventist

Ce este un adventist?


Un eveniment petrecut in lumea evanghelica din Romania a tinut capul de afis in ultimele luni: charismatizarea lui Iosif Ton. Personaj de referinta in timpul comunismului, Ton a revenit in Romania dupa Decembrie 1989 si a pus bazele invatamantului teologic actual la Institutul (Universitatea) Emanuel, la Oradea. Iosif Ton este (sau a fost) baptist, insa recent si-a anuntat sprijinul pentru miscarea Strajerilor, o grupare baptista de orientare harismatica. Baptistii au reactionat rapid si au comunicat ca Iosif Ton nu mai poate fi pastor baptist. Apoi a urmat interzicerea lui Ton la Vocea Evangheliei, acolo unde fusese o voce apreciata atat de baptisti cat si de penticostali. Ciudatenia acestui gest (sau ipocrizia lui) lasa semne mari de intrebare: intrucat Vocea Evangheliei este un post de radio evanghelic, fondat pe structura Aliantei Evanghelice din Romania, reprezinta atat pe baptisti cati si pe penticostali. Daca Iosif Ton a imbratisat pozitia penticostala cu privire la darurile vorbirii in limbi si a miracolelor/minunilor inseamna ca nu mai este evanghelic? Nu a fost nevoie decat de aceasta scanteie ca vechea disputa baptist-penticostala sa se reaprinda: penticostalii s-au nascut prin ruperea unor grupuri de baptisti (sau cel putin asa se spune), unii penticostali s-ar fi refugiat intre baptisti in vremuri de restriste pentru ca apoi sa atraga si alti baptisti in gruparile penticostale, etc.

Argumentul invocat de baptisti in aceasta disputa este abandonarea “traditiei” baptiste. Cat de departe se poate intinde aceasta traditie ca sa nu se suprapuna cu alte “traditii” cum este cea penticostala in acest caz? Si ce este un evanghelic? Mai poate fi considerat Iosif Ton un evanghelic? Cat de flexibila este doctrina baptista cand vine vorba de variatii pe anumite teme sau doctrine?

Evenimentul acesta imi aduce aminte de modul in care sunt tratati adventistii care au conceptii mai mult sau mai putin diferite de “traditia” adventista. Istoria inregistreaza o flexibilitate destul de mare in ce priveste adventismul mondial. Cazul lui Desmond Ford, care a pus sub semnul intrebarii interpretarea simbolisticii Sanctuarului precum si abordarea traditional istorica a profetiei, este revelator. Desi i s-a retras acreditarea de profesor in Universitatile adventiste, Ford a ramas membru si pastor adventist. Alte personalitati adventiste, de-a lungul istoriei, au fost tolerate desi aveau vederi “necanonice” sau “neortodoxe”. Un Kellog, Jones, Waggoner, Maxwell, Rice sau Thompson au ramas sau sunt inca membri adventisti (unii chiar profesori) si in general cei care si-au pierdut calitatea de membru au pierdut-o doar prin propria decizie sau la cerere.

Adventistii nu exclud, de regula, pe cei care nu cred in inspiratia Ellenei White sau pe cei care nu practica zeciuiala. Insa, ar fi utila o clarificare a minimului doctrinelor biblice ce trebuie afirmat pentru a putea ramane adventist. Situatia adventismului din Romania este interesanta. Un Gili Carstea, spre exemplu, care declara biserica apostaziata poate ramane membru fara probleme. In schimb, Paul Csavdari, fost redactor la Curierul Adventist, care renunta la doctrina trinitatii in favoarea Unitarianismului inteleg ca nu mai este membru (corectati-ma daca am inteles gresit). Uimitoare este perspectiva pe care Ellen White a avut-o fata de alt redactor la principala revista adventista din Statele Unite, Uriah Smith, care impartasea vederile Unitariene. Acesta a putut sa ramana nu doar membru ci in continuare redactor, cu conditia sa se abtina sa scrie impotriva trinitarianismului.

In schimb, un pastor in Romania poate avea conceptii ortodoxe in ce priveste indumnezeirea sau poate sustine o teorie inerantista referitoare la inspiratia Scripturii fara nici un impact asupra calitatii de membru sau pozitiei de pastor sau profesor. Asadar, ce este un adventist, si cat de departe poti merge fata de “traditia” adventista fara sa fi pus la index? Pot exista adventisti harismatici sau cu inclinatii penticostale? Dar adventisti ortodocsi, sau cu inclinatii romano-catolice?

February 12, 2011 - Posted by | adventist, Biblia, biserica, Dialog, evanghelici, istorie, Romania, Teologie

13 Comments »

  1. Da, intrebari valide si importante, dupa mine.

    Comment by Daniel Ionita | February 12, 2011 | Reply

  2. Problema pe care o ridici merita, intr-adevar, gandita. Insa, nu cred ca situatiile sunt intotdeauna alb/negru, trebuie sa fim atenti si la nuante.
    În cazul lui Csavdari nu cunosc amanunte, insa merita stiut daca biserica a luat decizia de a-l exclude sau el a cerut acest lucru. Dar, pana la urma nici asta nu are importanta. El, si cei asemenea lui, desi cred in inspiratia EGW, spun ca afirmatiile acesteia cu privire la Trinitate au fost adaugte de biserica. Ce ar trebui sa inteleg eu de aici? Problema nu este doar una teologica, ea este insotita si de o acuzatie iar lucrul acesta inseamna ceva. Acuzatia este una extrem de grava si cere celor doua parti sa ia o decizie. Daca biserica nu-l exclude atunci el trebuie sa-si ceara retragerea calitatii de membru. Cum poti fi membrul unei biserici care falsifica si minte intentionat? Dorinta unora de aramane in continuare adventisti, in aceste conditii, nu o inteleg. Personal nu as vrea sa ma identific cu o asemenea biserica daca as ajunge la concluzii asemanatoare. Deci, problema poate fi mai complexa, si de cele mai multe ori asa este.
    Un al aspect. Deciziile de excludere nu sunt luate de un singur for la nivelul intregii tari. Comunitatea locala face acest lucru. prin urmare modul de a analiza situatia si raspusurile oferite tin si de maturitatea si capacitatea de intelegere a fiecarei comunitati de credinciosi.

    Comment by Claudiu G | February 13, 2011 | Reply

  3. Kellog a fost totusi exclus (chiar daca tarziu) insa in ciuda declaratiilor sale de credinta conform doctrinelor AZS (insa nu asa de apreciata era EGW). Cel putin asta e impresia mea in urma citirii unei stenograme a conversatiei pe care Kellog a avut-o cu pastorul si prezbiterul bisericii locale de care apartinea, cu putina vreme inaintea excluderii.

    Comment by klaher | February 13, 2011 | Reply

    • kla,

      Am cerut fundatiei Ellen White sa confirme existenta conversatiei si realitatea detaliilor din discutie. Iata raspunsul primit:

      “You are wise to ask specifically about the statements made by Dr. Kellogg. I would say that they represent his perspective on various matters and his memory of how such matters transpired. Are they therefore true in every respect? Not necessarily. Ronald L. Numbers, who wrote the book Prophetess of Health about Ellen G. White and who accepts no supernatural explanations for anything she experienced, did, or wrote, and who therefore is often critical of her, wrote about Dr. Kellogg’s written recollections on another, later, occasion. On p. 302 of the book’s second edition, in note 33, Numbers wrote, “Although there is no reason to doubt Kellogg’s basic recollection, it should be remembered that the flamboyant doctor was writing about fifty years after the events described and may have had a tendency to embroider.” I do not count Numbers among the “friends” of Ellen White, but even in his largely critical book he was unwilling to take Kellogg’s recollections at face value. In the instance you are asking about, the events may not have been fifty years previous to the interview, but I suspect that Kellogg’s “flamboyant” nature and the “tendency to embroider” may have been at work.

      I hope this may help. Thank you for writing, and God bless!”

      William Fagal
      Associate Director
      Ellen G. White Estate
      12501 Old Columbia Pike
      Silver Spring, MD 20904-6600 U.S.A.

      Comment by admin | February 21, 2011 | Reply

  4. Parca imi amintesc faptul ca la un moment dat s-a cerut parerea EGW Estate in legatura cu textul cu pricina (stenograma la care am facut referire) si a iesit o probabilitate buna de document autentic. Acum n-am textul la indemana si nici nu mai stiu unde s-a postat lucrul acesta dar eu asa imi amintesc.

    Comment by kla | February 23, 2011 | Reply

    • Intr-adevar, nu am auzit ca cineva sa fi contestat autenticitatea documentului si a dialogului intre Kellog si interlocutorii sai. Ceea ce este, insa, pus sub semnul intrebarii este acuratetea declaratiilor lui Kellog care, la momentul dialogului, se indepartase de familia White. Punctul de vedere al fundatiei White este justificat: Kellog exagereaza (distorsioneaza) realitatea, iar Numbers nu este unul care sa apere pe Ellen White.

      Comment by admin | February 24, 2011 | Reply

  5. Am gasit pe un site (care insa nu este o sursa credibila) interviul cu pricina: http://www.ex-sda.com/john.htm . Insa imi amintesc cu certitutine ca o intrebare la EGW Estate legata de autenticitate a confirmat discutia.

    Comment by kla | February 23, 2011 | Reply

    • Fundatia EGW nu contesta documentul sau dialogul, ci veridicitatea faptelor mentionate de Kellog.

      Comment by admin | February 24, 2011 | Reply

  6. pace.Referitor la intrebarea daca sunt adventisti harismatici sau cu inclinatii penticostale, va asigur ca sunt destui dar nu au curajul sa se arate , sa se manifeste .si pe aceasta cale vreau sa le dau o veste buna.cat de curand va aparea si in Romania biserica adventist-harismatica si cu siguranta atunci vor iesi toti de sub umbrela clasicismului nerelevant care ii face acum sa se simta jenati ca sunt adventisti ascunzand astfel bucuria manifestarii credintei.Va invit dragii mei frati sa va rugati sa luam fiinta adica sa ne unim pentru a forma adventismul harismatic in sensul bun al cuvantului. Nu intelegeti gresit harismatic nu e tolerant cu pacatul si nu schimbam nimic din doctrina ci doar ne manifestam liberi in Hristos. cei care doresc sa afle mai multe sa ma contacteze.la adresa de mail . . .

    Comment by teo. | December 15, 2011 | Reply

    • Care este definitia adventismului harismatic in “sensul bun al cuvantului”? Daca e vorba de “bucuria manifestarii credintei” ma tem ca este o intelegere gresita a “harismei”.

      Comment by admin | December 24, 2011 | Reply

  7. Ce este un adventist? …este un cre(s)tin ipocrit, care desi isi da seama ca biserica adventista(dar nu numai) este apostaziata…ramane totusi membru AZS….ca deh, image-ul conteaza.(cazul lui Gili Carstea)

    Comment by noname | May 4, 2012 | Reply

  8. Vai de voi carturari si farisei…

    Comment by Giovanni | May 20, 2013 | Reply

    • Acel “vai” va veni din partea dracului sau al unui d-zeu indracit? Caci din cate stiu eu, dragostea nu produce “vai”. :))

      Comment by Bellini | June 30, 2013 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: