Masa Tacerii

Coltul adventist

Parabola minimalistului roman – Atlanta 2010


A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti. Se facea ca Adventistul Roman a fost invitat sa participe la o intalnire cu adventistii din intreaga lume. Fiecare a primit din partea Stapanului un numar de metri patrati, o masa si doua scaune, cu conditia sa foloseasca toate acestea cat mai bine spre gloria Stapanului. Cel ce primise multi metri patrati s-a apucat de construit un stand atragator prin care sa aduca glorie Stapanului si sa spuna altora cat de bun este acesta. Cel ce primise mai putini metri patrati s-a apucat si el sa conceapa un design prin care sa comunice altora cat de generos este Stapanul sau. Cel ce a primit doar spatiul minim alocat s-a gandit ca si asa spatiul este mic, dotarile sunt insuficiente, asa ca nu are rost sa investeasca intr-o initiativa care, credea el, nu are nici o sansa de izbanda. In plus, si asa Stapanul este aspru si pretinde glorie care nu i se cuvine pentru ca nu a muncit pentru ea, gandea minimalistul roman. Asa ca atunci cand expozitia a fost vizitata, romanul minimalist a oferit si el cate un CD cu imagini, si eventual un pix inscriptionat care urma sa astearna pe hartie toate nemultumirile si nerealizarile romanului adventist imediat ce incercai sa il folosesti. Spre gloria Stapanului.

Iata ca anii au trecut si romanului adventist minimalist i s-a acordat o noua sansa sa prezinte ceva spre gloria Stapanului. Acesta si-a zis ca CD-urile si pixurile au fost suficiente, asa ca si-a pregatit munitia si pentru aceasta noua ocazie. Investitie minima, glorie pentru Stapan la fel – minima. Un oarecare anonim din diaspora s-a oferit sa il ajute pe minimalistul roman sa-si dezvolte si diversifice oferta in asa fel incat gloria Stapanului sa fie sporita. Si s-a apucat necunoscutul sa deseneze, sa conceapa, sa creeze. Intamplarea face ca acesta sa cada in mainile unor talhari care l-au jefuit, n-au vrut sa il sustina, i-au promis si nu s-au tinut de cuvant, si au facut ce au stiut ei ca sa il descurajeze pe intreprinzatorul anonim. Stiind de eforturile acestuia, sefii minimalistilor romani au trecut sa vada cum stau lucrurile si daca anonimul voluntar si-a dat duhul sau inca mai misca. Surprinsi de amploarea proiectului dar crezandu-l absent pe creator, au trecut mai departe, fara macar sa salute voluntarii prezenti sau eventual sa se implice in proiectul care poarta cu litere mari numele “Romania”. Probabil pentru ca au vazut doar o fata imbracata in port traditional, iar misoginismul se asociaza perfect minimalismului.

Pe acolo au trecut altii, care nu inteleg romaneste, straini care va sa zica. Ei s-au oprit, au intrebat, au ajutat, au voluntariat, s-au fotografiat cu voluntarii prezenti si i-au atribuit gloria cuvenita Stapanului.

Ramane intrebarea: La intoarcerea din calatorie, ce vor auzi minimalistii adventisti romani din gura Stapanului? Oferta de a intra in bucuria Stapanului? Greu de crezut cand ei nu stiu nici macar sa salute, cu atat mai putin sa se bucure de un dar . . .

P.S. Parabola este in desfasurare, urmariti continuarea.

June 25, 2010 - Posted by | adventist, biserica, diaspora, Romania

2 Comments »

  1. La vremea decontului asteptam si decriptarea unor personaje. Asa ca o minima exegeza pentru oamenii din popor.

    Comment by kla | June 26, 2010 | Reply

    • Exegezele au cuvantul. Ar fi interesant de vazut ce intelege fiecare🙂

      Comment by admin | June 26, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: