Masa Tacerii

Coltul adventist

Diversitatea culturala si identitatea adventista


Adventiştii şi-au luat în serios mandatul pentru misiune şi au avut destul de mult succes în transmiterea mesajului “în toată lumea”.

Acest lucru a avut o consecinţă pe care nu am fi putut să o prevedem nici chiar cu o jumătate de secol în urmă: oamenii călătoresc mai mult decât oricând. Suntem martorii unei migraţii la scală largă, din fostele colonii în fostele naţiuni colonizatoare, dar şi milioane de refugiaţi şi de persoane care solicită azil, precum şi un mare număr de muncitori au plecat să trăiască în altă parte. Acest fapt a condus la un flux continuu de nou-veniţi, pe măsură ce membrii familiilor s-au alăturat celor care au plecat înaintea lor.

Acest fenomen a afectat foarte mult viaţa Bisericii Adventiste. Adventismul american nu numai că a trebuit să facă faţă problemelor de integrare a angloamericanilor şi afroamericanilor, dar şi unui număr mare de latini, asiatici, africani şi locuitori din Orientul Mijlociu care li s-au alăturat şi au schimbat structura bisericii. În multe ţări europene, efectul ar putea fi şi mai dramatic. Biserica Adventistă din ţări precum Anglia şi Franţa s-a schimbat pentru totdeauna, iar acum o mare parte dintre membri sunt de origine africană. În Spania, aproape jumătate dintre membrii bisericii vin din România. Într-o ţară mică precum Belgia situaţia este, probabil, mai complexă decât oriunde, mulţi dintre membrii bisericii provenind acum din Rwanda, Congo, România şi Rusia.

Am trăit mult timp în Marea Britanie şi sunt familiarizat cu istoria recentă a adventismului în această ţară, fiind, de asemenea, foarte familiarizat cu Biserica din Ţările de Jos. Am ajuns la o serie de concluzii şi am încercat să contribui la procesul de ajutare a Bisericii să accepte într-un mod creativ şi eficient noua situaţie şi să o folosească ca punct de plecare pentru mai multă tărie.
Nimeni nu poate (sau nu ar trebui) să nege faptul că noua realitate creează probleme. Dar liderii ar trebui să facă tot ceea ce pot pentru a sublinia faptul că sosirea atât de multor membri din alte regiuni reprezintă, de asemenea, un potenţial enorm. Ea a oferit, în multe locuri, o nouă vitalitate unei biserici care stagna şi se descurajase.

Noua diversitate poate duce cu uşurinţă la o urâtă luptă pentru influenţă, la dezbinare sau la o competiţie nesănătoasă între biserici şi pastori. Stereotipurile cu privire la anumite grupuri duc la prejudecăţi şi împiedică deschiderea faţă de ceea ce alţii au de oferit.

Am ajuns să cred că sunt câteva elemente fundamentale care ne vor ajuta să apreciem noua situaţie. Trebuie să existe o convingere reală că această diversitate înseamnă îmbogăţire şi că învăţând unul de la altul ajutăm Biserica să se maturizeze. Diversitatea nu trebuie să fie doar tolerată, în sensul de a trăi cu inevitabilul, ci trebuie apreciată. În acelaşi timp, trebuie să fie suficient spaţiu pentru ca toţi să îşi păstreze identitatea, înţelegând faptul că oamenii pot avea mai mult decât o identitate. Trebuie să existe o combinaţie între comuniunea reală şi trăsăturile culturale specifice, care fac parte din identitatea individului.

Cel mai important lucru este ca Biserica să găsească o modalitate de a comunica despre problemele ce pot apărea. Oamenii au deseori nevoie de ajutor pentru a înţelege că diferenţele nu sunt în primul rând etnice, ci mai degrabă culturale. Diferenţele în stilul de închinare, în ceea ce priveşte punctualitatea, în respectarea Sabatului şi activităţile de tineret sunt adesea prezentate ca având implicaţii teologice importante, deşi cele mai multe diferenţe sunt, în primul rând, culturale.

Pe termen lung, aspectul cel mai dificil de soluţionat ar putea diversitatea teologică. Deseori se pare că noii veniţi sunt mai conservatori în teologia şi etica lor decât membrii “iniţiali”. Discuţiile sincere conduse cu tact vor arăta faptul că principala problemă constă, de obicei, în selectarea a ceea ce este considerat adventism “real” şi ceea ce este secundar. Am observat din ce în ce mai des faptul că linia care divide biserica se află, în special, între “modern” şi “postmodern”, şi că este esenţial să îi învăţăm pe oameni să înţeleagă ce implică acest lucru şi apoi să dezvoltăm modalităţi prin care să abordăm diferenţele fundamentale.

Reinder Bruinsma, pastor pensionar, a fost Secretarul Divizunii Trans-Europene si preşedinte al Bisericii Adventiste din Olanda. Articolul este preluat de pe Adventist Network News (ANN)

March 19, 2010 - Posted by | adventist, biserica, diaspora, inchinare, misiune, societate/cultura

2 Comments »

  1. Corecta abordare. In Romania insa va fi “linsat” de aripa conservatoare pentru ca poarta verigheta. Cred ca site-ul oficial ar trebui sa selecteze o poza fara verigheta. Ii scade foarte mult credibilitate😉.

    Comment by kla | March 19, 2010 | Reply

    • S-ar putea ca “aripa” conservatoare sa-si rupa dintii in verigheta respectiva🙂 Imaginea nu apare in articolul original.

      Comment by admin | March 19, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: