Masa Tacerii

Coltul adventist

Nationalism si rasism


Nationalismul sau rasismul este o alta tara care macina biserica. Africa de Sud este unul din exemplele notorii. Se recunoaste astazi faptul ca adventistii au mers mult mai departe decat guvernul sud-african in ce priveste segregarea rasiala in biserica, si au fost mult mai lenti in a se debarasa de aceasta. Se estimeaza ca Biserica Adventista practica apartheidul cu 20 de ani inainte de a fi legiferat de guvern. Doar dupa trei ani de la abolirea apartheidului a reusit si Biserica Adventista sa inainteze un comunicat impreuna cu scuze Comitetului National al Reconcilierii si Adevarului, incluzand insa si scuza ca “Biserica Adventista a fost o victima a sistemului guvernamental.”

Exista insa si exemple opuse: in Malawi (Nyasaland), atunci cand guvernul a introdus taxa de vot si taxa de coliba pentru negrii ce munceau la fermele albilor, Biserica Adventista a fost prima care a initiat miscari de protest.

In Statele Unite ale Americii rasismul si nationalismul isi fac inca simtite efectele. Desi rasismul a fost oficial abolit, Biserica are inca structuri separate pentru afro-americani. S-a dezvoltat si o sensibilitate a celor de culoare fata de orice ar putea constitui o ofensa sau un abuz (chiar si doar la nivel potential) asa incat astazi vorbim de discriminare inversa. In acelasi timp, albii refuza sa reactioneze, desi ar avea dreptul si obligatia, cand negrii abuzeaza de sensibilitatile create. Nicaieri nu este mai vizibil acest lucru ca in cadrul adunarilor elective la nivel de Uniuni, Diviziune, sau Conferinta Generala. Desi vorbitorii de limba spaniola reprezinta minoritatea cea mai numeroasa, nu s-a creat nici o structura organizatorica similara pentru acestia. Acum nu mai vorbim despre rasism? Iar afro-americanii sunt ultimii care sa se implice in sustinerea drepturilor vorbitorilor de limba spaniola.

Situatia aceasta imi aduce aminte de bisericile adventiste din Romania, fie ele de limba maghiara, rroma, ucrainiana, sau germana. In conditiile de dinainte de 1989, adventistii de orice nationalitate se inchinau impreuna, chiar daca imnurile se cantau poliglot iar vorbirile se traduceau. Dupa 1990 tendinta aproape generala a fost de separare, motivata de posibilitatea castigarii mai facile a celor de aceeasi nationalitate sau limba. In realitate nu s-a intamplat asa. Separarea adventistilor pe nationalitate in aceeasi localitate a transmis un puternic mesaj negativ, iar preconizatele rezultate evanghelistice se lasa inca asteptate. Probabil nu vor veni niciodata. Tot ce se vede astazi este o concurenta intre diferitele biserici adventiste locale, si o hipersensibilitate a celor minoritari care se folosesc de acest argument pentru “dreptul” de a accede in pozitii administrative ca principiu.

Istoria bisericii apostolice ne invata foarte clar ca atata timp cat au stat impreuna puterea lor de convingerea fost enorma. Era o raritate intr-o societate divizata sa vezi o comunitate eterogena dar unita. Cand etnicitatea si-a impus punctul de vedere, biserica s-a dezbinat iar preocuparea principala a devenit lupta interna pentru suprematie. Duhul lui Dumnezeu uneste, nu dezbina. Si acest aspect ar trebui sa se vada in cadrul unei biserici care pretinde ca se afla sub influenta si inspiratia Duhului Sfant. Are Biserica Adventista din Romania curajul sa discute aceasta problema spinoasa? Sau preferam ca bomba cu ceas sa explodeze in generatiile viitoare, pentru ca noi nu am avut chef sa o dezamorsam?

November 27, 2009 - Posted by | adventist, biserica, Dialog, inchinare, individualism, istorie

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: